29 aprilie: Regele Carol al II-lea aprobă unele dintre punctele programului legionar (desființarea partidelor, a parlamentului etc).
Iunie
9 iunie: În urma convorbirilor purtate între cei doi miniștri de externe și a schimbului de scrisori între Nicolae Titulescu și M. Litvinov, în numele celor două guverne, au fost stabilite relații diplomatice între România și URSS.
9 iunie: Personajul de desene animate, Donald Duck, creat de Walt Disney, debutează pe ecrane în filmul "Găinușa cea înțeleaptă".
12 iunie: La Londra au fost inaugurate trecerile de pietoni.
14 ianuarie: Ioan Cantacuzino, 71 ani, medic și microbiolog român, fondator al școlii românești de imunologie și patologie experimentală, profesor universitar și membru al Academiei Române (n. 1863)
4 iulie: Marie Curie (n. Maria Salomea Skłodowska), 66 ani, savantă poloneză stabilită în Franța, dublu laureată al Premiului Nobel pentru ambele domenii științifice diferite (fizică și chimie) (n. 1867)
30 noiembrie: Cincinat Pavelescu, 62 ani, poet și epigramist român, autor de romanțe, lieduri, cantilene, serenade și madrigale (n. 1872)
1 decembrie: Serghei Kirov (n. Serghei Mironovici Kostrikov), 48 ani, revoluționar bolșevic, lider comunist sovietic (n. 1886)
Nicolae Sinescu, General din Primul Război Mondial(n. 1865)(d. nedatat)
Fizică: O treime din premiul in bani a fost alocat Fondului Principal, iar celelalte două treimi au fost alocate Fondului Special aferent acestei categorii