Mișcarea de Integrare Spirituală în Absolut
From Wikipedia, the free encyclopedia
Mișcarea de Integrare Spirituală în Absolut (M.I.S.A.) este o asociație non-profit înființată la data de 23 ianuarie 1990 în București de Gregorian Bivolaru[1] cu un număr de 13 membri fondatori. Are ca scop ridicarea nivelului spiritual al oamenilor prin popularizarea cunoștințelor și practicilor Yoga. Printre membrii fondatori se numără Gregorian Bivolaru, surorile Mihaela Ambăruș, Gabriela Ambăruș, Eugen Mârț, soții Viorel Roșu și Camelia Roșu și Groza Petre.
MISA a început drept organizație idealistă, dar a degenerat în proxenetism și prostituție forțată.[2][3][4][5] Campania de presă împotriva MISA s-a bazat pe vehicularea mai multor acuzații fără acoperire, pe care jurnaliștii le-au preluat fără nicio verificare, încălcând deontologia profesională. [6] Deși nu s-a formulat oficial nicio acuzație despre proxenetism sau prostituție, presa repetă obsesiv aceste afirmații. [7] Ele au pornit de la faptul că în cazul perchezițiilor din 2004, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, George Bălan, a solicitat, invocând elemente false, „efective necesare pentru desfășurarea unor activități în combaterea traficului de droguri și a prostituției”,[8] iar presa a preluat această afirmație fără să verifice conținutul mandatelor de percheziție.[7][9] Ulterior perchezițiilor, în niciunul dintre cele două dosare împotriva lui Gregorian Bivolaru și a altor cursanți yoga nu s-au regăsit aceste acuzații. Aceste aspecte legate de conținutul mandatelor de percheziție, și de faptul că parchetul a mințit cu privire la percheziții este arătat și pe site-ul Asociației VeDem Just.[7]Faptul că aceste acuzații de prostituție și proxenetism sunt false a fost remarcat de Gabriel Andreescu în cartea sa „MISA Radiografia unei represiuni la zi” [7][10] și în Observatorul Cultural, Nr. 783 din 29.07.2015 în care se arată că: „Solicitarea făcută Jandarmeriei Române de către procurorul de caz, de a se pune la dispoziție trupe pentru percheziționarea a 16 imobile, sub motivația traficului de droguri și a prostituției, a conținut «elemente false referitoare la anchetă»”.[11] Faptul că MISA și Gregorian Bivolaru au fost victimele unui linșaj mediatic a fost afirmat și de Ion Cristoiu: „ [...] se repetă, pînă la virgulă, atmosfera de linșaj mediatic din 2004, cînd Instituțiile de forță din regimul Adrian Năstase s-au năpustit asupra MISA nu numai cu bulanele lor, dar și cu bulanele presei. Nu trebuie să mai amintesc aici că, fruntaș la linșarea mediatică a lui Gregorian Bivolaru, s-a dovedit Postul lui Dan Voiculescu, Antena 3.”[12]MISA a fost descrisă drept crimă organizată.[13] În fapt, îndelungatul proces intentat membrilor MISA sub acuzația de „Trafic de persoane și asociere în vederea unor infractiuni” s-a încheiat definitiv după 17 ani și nu a fost găsit nici măcar un singur vinovat.[7]MISA este organizată compartimentat, conform unui principiu general de funcționare a criminalității organizate.[14][15][16] Același principiu compartimental se regăsește în orice organizație (Companie, ONG) ce depășește câteva persoane ca număr, fiind un cadru firesc de management.[17]MISA este denumită Natha în Danemarca și Portugalia, Tara în SUA și Marea Britanie și Satya în India.[18] MISA de asemenea numită ATMAN.[19][20]