Proteină
macromoleculă compusă din lanțuri de aminoacizi / From Wikipedia, the free encyclopedia
Proteinele sunt compuși organici macromoleculari formați din lanțuri simple sau complexe polipeptidice, având ca unități resturi de aminoacizi. Proteinele prezintă o gamă largă de funcții în organismele vii, precum catalizarea reacțiilor metabolice (prin intermediul enzimelor și complexelor enzimatice), replicarea ADN, semnalizarea celulară, bază structurală în celulă, cât și transportul moleculelor. Diferența majoră dintre proteine este secvența de aminoacizi din catenă, care este dictată cu exactitate de secvența de nucleotide dintr-o anumită genă. Ca urmare a secvenței și a altor proprietăți, proteinele se aranjează spațial, având și o structură tridimensională specifică, necesară pentru activitatea lor. Proteinele sunt prezente în celulele tuturor organismelor vii în proporție de peste 50% din greutatea uscată.
Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |