Sângerare terapeutică
From Wikipedia, the free encyclopedia
Sângerarea terapeutică sau lăsarea de sânge (popular) a fost o terapie frecventă și larg răspândită până la sfârșitul secolului al XIX-lea,[1] bazată pe concepte antice. Deși putea avea în anumite cazuri și efecte benefice, folosirea era per ansamblu o practică dăunătoare bolnavului.
Astăzi manevra de sângerare – numită și flebotomie – este folosită în medicina convențională doar în cazuri selectate, ca tehnică adjuvantă într-un număr mic de afecțiuni[A]. Balanța dintre efectul advers al scăderii capacității de transport a oxigenului și potențialului efect pozitiv trebuie atent echilibrată, manevra justificându-se – în principal – doar în policitemiile severe asociate cu sindrom de hipervâscozitate sau în unele boli genetice asociate cu supraîncărcarea cu fier[2].
Practica respectivă în calitate de măsură terapeutică, în pofida efectului său dovedit negativ, mai este totuși utilizată în diferite forme de medicina alternativă.[B][3]