Transilien
From Wikipedia, the free encyclopedia
Transilien este numele rețelei de trenuri de suburbie a operatorului SNCF Mobilités (parte a Grupului SNCF responsabilă cu exploatarea trenurilor), ce deservește în principal gările din Île-de-France. Zona acoperită nu corespunde complet cu limitele administrative ale regiunii: trenurile deservesc de asemenea unele gări din Haute-Normandie, Picardie și chiar din regiunea Centre-Val de Loire. De asemenea, unele gări de la marginea regiunii nu sunt deservite de această rețea, ci doar de rețeaua TER a regiunilor vecine. Transilien este „moștenitorul” trenurilor de suburbie ce existau încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Transilien exploatează împreună cu RATP primele două linii ale rețelei expres regionale din Île-de-France (RER): RER A și RER B. Celelalte trei linii RER, C, D și E sunt exploatate exclusiv de Transilien. Liniile rețelei RER traversează Parisul prin subteran dintr-o parte în alta (cu excepția liniei E, pentru care acest lucru se va întâmpla de-abia în 2020).
Această rețea cuprinde de asemenea alte nouă linii non-RER (liniile H, J, K, L, N, P, R, U și T4), care pleacă/sosesc în marile gări ale Parisului, cu excepția liniei U care leagă aglomerarea Saint-Quentin-en-Yvelines de cartierul La Défense și a liniei de tramvai T4 care leagă gările Aulnay-sous-Bois și Bondy.
„Transilien”, la fel ca și „TER” sau „TGV”, este o marcă a SNCF Mobilités. Creată pe 20 septembrie 1999, ea se aplică doar trenurilor de călători și gărilor administrate de „Direcția Île-de-France” a SNCF Mobilités. De aceea, liniile feroviare exploatate de RATP (o parte din liniile A și B a RER) nu fac parte din Transilien. Rețeaua de căi ferate, care este proprietatea SNCF Réseau (ex-RFF, azi parte a noii companii), este de asemenea folosită de trenurile de călători pe distanțe lungi, inclusiv serviciile TGV, Intercités, precum și de alți operatori de transport (Renfe, DB, Eurostar, Thalys, Venice-Simplon-Orient-Express etc.) și de trenurile de marfă.