Utilizator:Andrei Stroe/Gloriosul 1 iunie
From Wikipedia, the free encyclopedia
În timpul luptei, Howe a sfidat convențiile navale ordonând flotei sale să se întoarcă spre cea franceză și ca fiecare din navele sale să tragă în lungul navelor inamice și să atace adversarul lor imediat. Acest ordin neașteptat nu a fost înțeles de către toți căpitanii săi, și, ca urmare, atacul lui a fost mult mai fragmentat decât se dorea. Cu toate acestea, navele sale au provocat o gravă înfrângere tactică flotei franceze. În urma bătăliei, ambele flote au suferit pierderi grele; nemaiputând continua lupta, Howe și Villaret au revenit fiecare la porturile lor de origine. În ciuda pierderii a șapte din navele sale de linie, Villaret a câștigat destul timp pentru ca convoiul francez de cereale sa ajungă în siguranță fără a fi blocat de flota lui Howe, obținând un succes strategic. Cu toate acestea, el a fost obligat să-și retragă flota de luptă înapoi spre port, lăsându-i pe britanici liberi să aplice o blocadă tot restul războiului. În perioada imediat următoare, ambele părți au revendicat victoria și rezultatul bătăliei a fost prezentat de către presa din ambele țări ca o demonstrație de pricepere și curaj al marinelor lor.
Situația în Europa a rămas volatilă în 1794. În largul coastelor nordului Franței, Flota Franceză a Atlanticului se răsculase din cauza unor disfuncționalități de aprovizionare și de salarizare. În consecință, ofițerii francezi de marină au suferit foarte mult de pe urma Regimului Terorii, mai mulți marinari cu experiență fiind executați, încarcerați sau concediați pentru perceputa lipsă de loialitate. Penuria de provizii era mai mult decât o problemă a marinei, întreaga Franță suferind de foame pentru că transformările sociale din anul precedent s-au combinat cu o iarnă grea care a stricat recolta. Aflată în acest moment în război cu toți vecinii ei, Franța nu avea de unde să importe nimic pe uscat. În cele din urmă, s-a căzut de acord asupra unei soluții la criza alimentară în cadrul Convenției Naționale: alimentele produse în coloniile franceze de peste mări urmau să fie strânse pe o flotă de nave comerciale adunată în Chesapeake Bay, și completată cu alimente și bunuri achiziționate din Statele Unite ale Americii. În aprilie și mai 1794, navele comerciale urmau să aduca în convoi proviziile de peste Atlantic, până la Brest, protejate de elemente ale Flotei Franceze a Atlanticului.
De la Înarmarea Spaniolă din 1790, Royal Navy era într-o stare de alertă permanentă de peste trei ani. În perioada în care primul lord al Amiralității era Charles Middleton, șantierele navale ale Marinei erau complet echipate și pregătite pentru un conflict, spre deosebire de dezastrele din Războiul de Independență al Statelor Unite, cu zece ani în urmă, atunci când prost pregătita Royal Navy avusese nevoie de prea mult timp pentru a atinge o eficacitate deplină și, în consecință, se aflase în imposibilitatea de a sprijini campania nord-americană încheiată cu înfrângerea din bătălia de la Yorktown, din cauza lipsei de provizii. Cum șantierele navale britanice produceau acum cu ușurință tunuri, muniții, vele, provizii și alte echipamente esențiale, singura problemă era găsirea oamenilor pentru cele câteva sute de nave de pe lista Marinei.
Problema resurselor umane a fost agravată și de criza de aprovizionare care afecta întreaga țară, flota fiind neplătită și, în mare măsură, înfometată cu lunile. În august 1793, aceste probleme au culminat la flota din largul Brestului, atunci când lipsa de provizii a dus la o revoltă în rândul marinarilor. Echipajele au ignorat ordinele ofițerilor lor și și-au adus navele în port, în căutare de hrană, lăsând coasta franceză fără apărare. Convenția Națională a răspuns imediat executând o serie de ofițeri superiori și de subofițeri. Mai multe sute de ofițeri și marinari au fost închiși, exilați sau concediați din serviciul naval. Efectul acestei epurări a fost devastator, degradând capacitatea de luptă a flotei prin eliminarea dintr-o singură lovitură a mare parte din cele mai capabil personal. În locul lor au fost promovați ofițeri inferiori, căpitani de vase comerciale și chiar civili care își exprimaseră suficient zel revoluționar, deși puțini dintre ei știau să lupte sau să controleze o flotă de luptă pe mare.
Gloriosul 1 Iunie (cunoscut în Franța și ca Bataille du 13 prairial an 2 sau Combat de Prairial)[Notă] din 1794 a fost prima și cea mai mare bătălie navală din conflictul maritim între Regatul Unit al Marii Britanii și Prima Republică Franceză din timpul Războaielor Revoluției Franceze.