Municipiul Iași e compus din mai mult de 30 de cartiere, însă, din cauza limitelor nestabilite clar, numărul acestora poate scădea sub sau depăși acest număr. Spre exemplu, cartierul Podu de Fier poate fi văzut ca fiind de sine stătător sau ca aparținând de cartierul Moara de vânt, iar zona sau cartierul Bucșinescu de cartierul Tudor Vladimirescu. De asemenea, ca urmare a delimitării neclare, unele străzi pot fi tratate ca aparținând de cartiere diferite, ca, de exemplu, Aleea Rozelor, ce poate fi văzută ca aparținând atât de Podu Roș, cât și de Nicolina, Iași.

Thumb
Vedere dinspre zona centrală către cartierul Copou. Limita sa inferioară este consideră a fi Palatul Fundațiunii Universitare „Regele Ferdinand I”, care adăpostește Biblioteca Centrală Universitară din Iași și British Council.

Unele dintre cartierele Iașului, ca Tătărași, erau inițial sate din vecinătatea orașului, care, ulterior, au fost înglobate în acesta, astfel că delimitarea lor se realizeaza mai ușor.

Iașul este singurul oraș din regiunea de dezvoltare Nord - Est al României care dispune de o zonă ce poate fi denumită „cartier cultural”, aceasta suprapunându-se cartierului Copou și Bulevardului Ștefan cel Mare din Centru, Iași.

Listă

Din anul 2006, municipalitatea a început realizarea a șapte centre de cartier pentru Păcurari, Nicolina, Tătărași, Alexandru cel Bun, Frumoasa, Copou și Centru[1].

Note

Legături externe

Wikiwand in your browser!

Seamless Wikipedia browsing. On steroids.

Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.

Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.