jurnalist român From Wikipedia, the free encyclopedia
Cezar Ivănescu (n. 6 august 1941, Bârlad, județul Vaslui — d. 24 aprilie 2008, București) a fost un poet, dramaturg, scriitor și director de editură român.
[[wiki]] | Acest articol sau această secțiune nu este în formatul standard. Ștergeți eticheta la încheierea standardizării. Acest articol a fost etichetat în mai 2020 |
Cezar Ivănescu | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 6 august 1941 Bârlad, județul Vaslui |
Decedat | (66 de ani)
București |
Înmormântat | Cimitirul „Eternitatea” din Iași |
Cetățenie | România |
Ocupație | poet, dramaturg, traducător |
Limbi vorbite | limba română[1][2] limba franceză[1] |
Activitatea literară | |
Specie literară | poezie |
Note | |
Premii | Ordinul național „Steaua României” |
Prezență online | |
Modifică date / text |
Literatura română | ||
Istoria literaturii române | ||
Evul mediu | ||
Curente în literatura română | ||
Umanism -
Clasicism | ||
Scriitori români | ||
Listă de autori de limbă română | ||
Portal România | ||
Portal Literatură | ||
Proiectul literatură | ||
A provenit dintr-o familie de intelectuali moldavi: nepot al lingvistului Gheorghe Ivănescu, rudă cu Octav Onicescu.
Albanez după mama sa, Xantipa Naum, cunoscătoare nativ a limbii albaneze, familia Naum fiind originară din Korcea, Cezar Ivănescu a declarat în repetate rânduri că are origini albaneze afirmând și că: „(...) de la albanezi (am luat) curajul și de la români puterea de a îndura”. În 15-17 aprilie 2008, cu doar o săptămână înaintea morții sale, participă, la Tirana, în prezența a numeroase personalități, la lansarea antologiei Loję Dashurie (Jeu d'Amour). Vizita se încheie cu propunerea ca scriitorul Cezar Ivănescu să fie nominalizat drept candidat al Albaniei la Premiul Nobel pentru literatură.
A absolvit Facultatea de Filologie din Iași. Redactor la revista „Luceafărul”, îndrumă în anii '80 cenaclul Numele poetului, frecventat de tineri scriitori precum Gabriela Crețan, Mircea Șoncuteanu, Florentina Vișan, Delia Dună, Tiberiu Dăioni,Ioana Bălan, Valeriu Mircea Popa, Dan Oprina, Mihaela Muraru-Mandrea, Mircea Drăgănescu, Petruț Pârvescu, Marian Constandache.
Cezar Ivănescu își face debutul poetic în revista Flacăra Iașului in iunie 1959. Debut în teatru (1969), cu piesa Mică dramă, care se joacă la Teatrul „Al. Davila“ din Pitești, fiind montată „într-un spectacol coupé“ cu Vin soldații de George Astaloș, în regia lui Radu Boroianu. În anul 1968 îi apare volumul de debut Rod, eveniment editorial de excepție despre care criticul Nicolae Manolescu scria: „Când în proză se va debuta cu cărți de valoarea Rodului lui Cezar Ivănescu, vom putea vorbi nu de o evoluție, ci de o adevărată revoluție“.[3] Volumul este încununat cu Marele Premiu al Festivalului național de poezie „Mihai Eminescu“, Iași, 1968, ediția întîi.
În anul 1963, pe 18 aprilie, se căsătorește cu colega de grupă Maria (născută Avasîlcăi, Soroca, U.R.S.S., 1 februarie 1942-10 iulie 2000, Bistrița, România). Maria Ivănescu a fost o eminentă traducătoare din și în limba franceză, efectuând și semnând traducerile singură sau în colaborare cu Cezar Ivănescu. A tradus peste 150 de cărți ale unor mari autori dintre care amintim pe L.F. Céline, Mircea Eliade, René Guénon, Blaise Pascal, Marin Preda și mulți alții.
Din 1968 este profesor de limba și literatura română în Ardeal și Moldova, apoi redactor la Almanahul literar al Uniunii Scriitorilor și la revista Argeș din Pitești. În 1971 începe spectacolele de muzică și poezie, cu propria-i orchestră, numită „Baaad“, preludiu la capodopera sa poetică de mai tîrziu intitulată La Baaad. Despre Rod III, Marin Preda afirma: „ Am citit volumul lui Cezar Ivănescu în redacția editurii Cartea Românească. Din zecile de volume de poezie care ne vin, deodată am auzit o voce obsedată de un singur sentiment cîntat cu o mare adîncime și forță de expresie... Cititorul poate fi șocat de unicitatea sentimentului, dar în cele din urmă cîștigat și emoționat. O adevărată voce de mare poet“.
În 1973, Ivănescu efectuează, timp de trei săptămâni, o primă vizită în Albania trimis de Uniunea Scriitorilor din România. Este însoțit de prozatorul Augustin Buzura. Reîntors în România va declara, printre altele: „La Korcea, semnatarul acestor rânduri avea să-și împlinească și datoria pioasă de a vedea pământul maicii sale.” (Cezar Ivănescu, România literară, 1973). A tradus și a publicat poeții albanezi: Migjeni, Ismail Kadare, Fatos Arapi.
Insolitul personalității sale este izbitor prin aceste manifestări.[judecată de valoare] Cezar Ivănescu reînvia printr-o formulă modernă, sincretismul baladesc medieval al poeziei și muzicii.[judecată de valoare] A creat muzică și a cîntat propriile versuri, dar și poeme de Pindar, Rutebeuf, François Villon, Lorenzo de Medici, Charles Baudelaire, Edgar Allan Poe, Henri de Regnier, Mihai Eminescu și George Bacovia. I se tipărește la Editura Minerva antologia de poezie românească sub titlul ''Cîntecul amintirii'' (1978), cuprinzînd poeți de la Dosoftei la Dumitru M. Ion. Prefațează romanul lui Louis F. Céline, Călătorie la capătul nopții, în traducerea soției sale Maria Ivănescu, tălmăcire căreia i s-a decernat Premiul pentru traducere al Asociației Scriitorilor din București. Traduce din franceză, împreună cu Maria Ivănescu, lucrarea lui Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-han. De la Păltiniș, Constantin Noica îi împărtășește gîndurile despre La Baaad și Muzeon, ca și despre traducerea din Mircea Eliade, scriindu-i la 8 martie 1980.
În anul centenarului morții lui Mihai Eminescu are gata pentru tipar un volum cu poeme închinate „Marelui său Maestru în absolut“ (1989), dar cartea este respinsă de diriguitorii editurii Cartea Românească. La 10 decembrie 1989, forțează, de aceea, organizarea unui spectacol de muzică și poezie sub genericul „Doina, închinare lui Eminescu“, la Casa de cultură „Mihai Eminescu“ din București. În noaptea de 21 spre 22 decembrie, la Radio „Vocea Americii“ i se recită premonitor Doina despre Fiara cea Apocalipsă și despre marginalizarea poporului român. Continuă seria de traduceri, împreună cu soția sa Maria Ivănescu, din Mircea Eliade, apare la Editura Științifică, volumul ''Eseuri'' (Mituri, vise și mistere și Mitul eternei reîntoarceri).
La 14 iunie 1990 este victima mineriadei.[4][5][6] În urma agresiunilor extrem de dure, fizice și psihice suferite își revine greu după o lungă boală [7].
Semnează împreună cu Maria Ivănescu traducerea din limba franceză, Blaise Pascal, ''Cugetări'', text integral, 1998, Editura Aion. Susține spectacolul de muzică și poezie Rosarium (1998). Susține spectacolul de muzică și poezie Doina, închinare lui Eminescu. Gavril Țărmure și „Societatea de Concerte“ îi produc primul CD și prima casetă cu fragmente din spectacolul Doina, închinare lui Eminescu. Cezar Ivanescu a făcut greva foamei in anii '60, ca student în Iași, al Facultății de Filologie în semn de protest pentru ca a fost exmatriculat din facultate și exclus din Cenaclul Facultății de Filologie, pentru că a citit câteva poeme cumplite, anticomuniste și antisistem. A mai făcut greva foamei în 1983 în redacția revistei Luceafărul în semn de protest împotriva cenzurii comuniste care-i pregătea pentru a fi topită cartea de poeme Doina. A făcut din nou, 7 zile greva foamei în 1986, până când a fost spitalizat în stare critică la Spitalul de Urgență Floreasca din București, în pragul morții, avînd o greutate de doar 45 kg, în semn de protest împotriva autorităților comuniste care i-au interzis "Cenaclul Numele Poetului". A făcut greva foamei și în 5 ianuarie 1990 în semn de protest pentru faptul că Mircea Dinescu, președintele Uniunii Scriitorilor, i-a desfăcut contractul de muncă.
O altă agresiune îndreptată împotriva poetului a avut loc pe 3 ianuarie 2006. Cezar Ivănescu a fost atacat cu violență chiar în fața casei sale, în plină zi, de trei indivizi bine făcuți și umplut de sânge, tăindu-i-se o mică borsetă pe care o purta la piept. A scăpat cu viață fugind în bulevardul Dacia și luând un taxi. Ulterior a venit și un echipaj al Poliției care a constatat urmările agresiunii. Cezar Ivănescu a depus apoi o reclamație la Poliție și și-a exprimat dorința ca acest caz să nu fie mediatizat, întrucât nu dorea ca imaginea sa – cu urmele fizice ale acestei grave agresiuni – să devină publică [8].
A candidat în iunie 2005 la funcția de președinte al Uniunii Scriitorilor.
La data de 14.06.2018 i se conferă post-mortem „Titlul de Excelență în domeniul literar” (cf. HOTARARE nr. 372 din 2018-06-14 PRIVIND CONFERIREA POST-MORTEM A TITLULUI DE EXCELENTĂ IN DOMENIUL LITERAR DOMNULUI CEZAR IVANESCU, în ședința ordinară a Consiliului General al Municipiului București)
În România se acordă mai multe premii care poartă numele scriitorului Cezar Ivănescu, astfel:
În vara anului 2019, pentru casa în care scriitorul Cezar Ivănescu a locuit în ultima perioadă a vieții (1986-2008) a fost declanșată procedura de clasare ca monument istoric, în regim de urgență (decizie a Ministerului Culturii și Identității Naționale, solicitare înaintată în martie 2018). Clădirea, datând din anul 1894 (v. fond Eftimiu, Acad. Română), a fost casa părintească a scriitorului român de origini albaneze Victor Eftimiu (în pivnița căreia Eftimiu copil a pus în scenă primele sale piese de teatru). Având o ridicată valoare memorial-simbolică se dorește salvarea acesteia și transformarea acesteia într-un muzeu dedicat celor doi mari scriitori cu origini albaneze: Eftimiu și Ivănescu. Din păcate, în imediata sa vecinătate PMB a aprobat construirea unui bloc cu cinci niveluri, printr-o simplă consolidare a unei părți a fostei proprietăți a familiei Eftimiu, situată în București, în zonă protejată, grad maxim de protecție (an construire 1894). Conform Institutului Național al Patrimoniului, „locuința unifamilială construită la sfârșitul secolului al XIX-lea (1894) într-o manieră caracterizată de gustul specific epocii, potențialul său arhitectural și artistic este dublat de o deosebită semnificație memorial-simbolică, prin faptul că aici au locuit succesiv și au creat două personalități marcante ale culturii române, Victor Eftimiu, academician și dramaturg (1889-1972), și Cezar Ivănescu poet și traducător (1941-2008), ambii români de origine albaneză.[11]”[12] [13]
Pe mai multe clădiri din România se află plăcuțe memoriale care amintesc de locurile în care a locuit poetul. De asemenea, mai multe străzi poartă numele poetului Cezar Ivănescu.
Publicate în România și în alte țări
din limba franceză
în limba franceză
Pe 29 ianuarie 2008, Mircea Dinescu, aflat la Paris, folosind abuziv statutul de membru al Colegiului CNSAS a declarat presei inițial pe surse și ulterior, după suspendarea activității CNSAS, sub nume propriu, că Cezar Ivănescu a fost securist. Niciun alt membru al CNSAS nu a confirmat spusele lui Mircea Dinescu.[30],[31],[32]. În replică, Cezar Ivănescu a adresat mai multe scrisori deschise președintelui Uniunii Scriitorilor din România, ambasador Nicolae Manolescu și președintelui României, Traian Băsescu. La 4 februarie 2008 declară greva foamei[33] De asemenea, de-a lungul timpului, Cezar Ivănescu l-a acuzat în repetate rânduri pe Mircea Dinescu de participare vinovată la moartea romancierului Marin Preda, în articole, emisiuni televizate și în special în cartea Pentru Marin Preda, Ed. Timpul, 1996.[34]. Criticul literar, eseistul și publicistul Mircea Mihăieș scria:[35] Nu m-a surprins când, după 1990, oameni cunoscuți pentru murdăria lor morală au deschis baierele vulgarității indescriptibile a limbajului și ale comportamentului. Șocat am fost doar când, în ianuarie 1990, am citit câteva texte ale poetului Cezar Ivănescu, în revista "Baricada".
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.