Conștiință
From Wikipedia, the free encyclopedia
Conștiința (din latinescul conscientia) este un proces cognitiv care provoacă emoții și asociații raționale bazate pe filosofia morală a unui individ sau pe sistemul său de valori. În termeni comuni, conștiința este adesea descrisă ca ducând la sentimente de remușcare atunci când o persoană comite un act care intră în conflict cu valorile sale morale. Măsura în care conștiința influențează judecata morală înainte de o acțiune și dacă astfel de judecăți morale se bazează sau ar trebui să se bazeze pe rațiune a determinat dezbateri, în mare parte din istoria modernă, între teoriile moderne în juxtapunere la teoriile romantismului și a altor mișcări reacționare după sfârșitul Evului Mediu.
- A nu se confunda cu Conștiență.
Conștiința privită din punct de vedere religios este legată de o morală inerentă tuturor oamenilor, de un univers binefăcător și/sau de divinitate. Diversele trăsături ritualice, mitice, doctrinare, legale, instituționale și materiale ale religiei pot să nu coincidă neapărat cu considerații experiențiale, emoționale, spirituale sau contemplative despre originea și funcționarea conștiinței.[1] Opiniile laice comune sau științifice privind capacitatea conștiinței ca fiind probabil determinată genetic, subiectul său fiind probabil învățat sau fixat ca parte a unei culturi.[2]
Metaforele folosite în mod obișnuit pentru conștiință includ: „vocea din interior”, „lumina interioară”,[3] sau chiar încrederea lui Socrate în ceea ce grecii au numit „semnul său daimōnic”, o voce interioară (ἀποτρεπτικός apotreptikos) auzită doar când era pe cale să greșească. Conștiința, așa cum este detaliat în secțiunile de mai jos, este un concept în dreptul național și internațional,[4] este conceput din ce în ce mai mult ca aplicându-se lumii ca un întreg,[5] a motivat numeroase acte notabile pentru binele public[6] și a fost subiectul a numeroase exemple importante în literatură, muzică și film.[7]