Consoană oclusivă alveolară surdă
From Wikipedia, the free encyclopedia
În fonetică, consoana oclusivă alveolară surdă este un sunet consonantic care apare în multe limbi vorbite. Simbolul său fonetic este [t]. Există de fapt o familie de asemenea sunete, diferențiate atît după poziția exactă a limbii în timpul articulării cît și după care anume parte a limbii are un rol activ în articulare. Astfel, se disting:
- După punctul de articulare:
- o oclusivă alveolară ca în limba engleză;
- o oclusivă dentală ca în aproape toate limbile romanice;
- o oclusivă postalveolară.
- După partea activă a limbii:
- o consoană apicală, pronunțată blocînd aerul numai cu vîrful limbii, ca în limba engleză;
- o consoană laminală, pronunțată blocînd aerul cu suprafața plată din imediata vecinătate a vîrfului limbii, ca în limba română.
Oclusiva alveolară surdă | |
t | |
---|---|
Număr AFI | 103 |
Codare | |
Entitate (zecimal) | t |
Unicode (hex) | U+0074 |
X-SAMPA | t |
Kirshenbaum | t |
Braille | |
Sunet | |
Întrucît există foarte puțin limbi care au mai mult de o varietate de [t] cu contrast fonemic, simbolul t este folosit pentru oricare dintre variante. Atunci cînd se dorește notarea precisă a diferențelor se folosesc diacritice. De exemplu: varianta dentală se notează [t̪] (cu o punte dedesubt), varianta apicală se notează [t̠] etc.
Singurele limbi care nu folosesc nici o consoană din această familie sînt limba hawaiană cu excepția graiului din insula Nihau și limba samoană vorbită familiar.
În limba română apare varianta laminală a acestei consoane și se notează cu litera T; apare în cuvinte precum toc /tok/, etaj /e'taʒ/, sat /sat/. Numeroase lucrări clasifică sunetul [t] din limba română drept consoană oclusivă dentală surdă, dar tendința în fonetica modernă este de a face distincția între caracterul laminal/apical mai degrabă decît caracterul alveolar/dental.
Perechea sonoră a acestui sunet este consoana oclusivă alveolară sonoră [d].