Corolarul Roosevelt
From Wikipedia, the free encyclopedia
Corolarul Roosevelt a fost o completarea adusă la Doctrina Monroe de către președintele Theodore Roosevelt enunțată în timpul Discursului privind Starea Uniunii din 1904, după Criza venezueleană din 1902–1903. Corolarul stabilea că Statele Unite urmau să intervină în conflictele dintre țările europene și cele din America Latină pentru a pune în aplicare revendicări legitime ale puterilor europene, în loc să-i lase pe europeni să-și prezinte revendicările în mod direct.
Roosevelt și-a legat politica de Doctrina Monroe și a fost, de asemenea, în concordanță cu politica sa externă cunoscută ca Diplomația ciomagului. Roosevelt a afirmat că, în conformitate cu Doctrina Monroe, Statele Unite erau îndreptățite să exercite acțiuni de poliție internațională pentru a pune capăt tulburărilor sau infracțiunilor cronice din emisfera occidentală. În timp ce Doctrina Monroe a fost concepută să prevină intervenția europeană în America, Corolarul Roosevelt a fost folosit pentru a justifica intervenția SUA în întreaga emisferă vestică. În 1934, președintele Franklin D. Roosevelt a renunțat la politica intervenționismului și a adoptat politica de bună de vecinătate pentru emisfera occidentală.