Crimă și pedeapsă
roman de Fiodor Dostoievski / From Wikipedia, the free encyclopedia
Crimă și pedeapsă este un roman scris de autorul rus Fiodor Dostoevski, fiind publicat pentru prima dată în ziarul intitulat „Mesagerul rus”, apărând în 12 numere lunare ca mai târziu să fie publicat ca roman, fiind considerat una dintre cele mai cunoscute opere literare a tuturor timpurilor, cu influențe asupra romancierilor ce i-au urmat.
Crimă și pedeapsă | |
Crimă și pedeapsă, vol I, biblioteca Adevărul | |
Informații generale | |
---|---|
Autor | Feodor Dostoievski |
Subiect | crimă angoasă[*] |
Gen | dramă, filosofic |
Ediția originală | |
Titlu original | Преступление и наказание |
Limba | rusă |
Editură | - |
Țara primei apariții | Imperiul Rus |
Data primei apariții | 1866 |
Modifică date / text |
Romanul prezintă în prim plan drama lui Raskolnikov, un student psihotic, obsesiv și însingurat, păstrând legături doar cu un coleg de la facultate, care pune la cale uciderea cu un topor și jefuirea într-o casă din mjlocul orașului Sankt Petersburg a unei bătrâne cămătare și a surorii sale, o epileptică intrată inopinat în casă pe nume Lisaveta, pentru a-și rezolva problemele financiare, dar și din dorința de a-și demonstra lui însuși că este îndreptățit să o facă.
Etalând unele simptome de grandomanie, Raskolnikov se considera o persoană înzestrată cu calități deosebite, asemenea lui Napoleon. Ca om extraordinar, își simte justificată decizia de a ucide, încât nu se mai include în barierele morale ale oamenilor de rând. Cu toate acestea însă, imediat după săvârșirea crimei, protagonistul se îmbolnăvește și are remușcări cu privire la acțiunile lui. Romanul portretizează realizarea treptată a infracțiunii lui Raskolnikov și dorința lui crescândă de a se confesa. Mai mult, tânărul încercă să își protejeze sora, pe Dunia, de admiratorii acesteia, dar și dragostea lui neașteptată pentru o tânără prostituată creștină, Sonia Marmeladova, obligată spre păcat de tatăl bețiv Marmeladov alături de care pleacă în închisoarea siberiană, - Dostoevski, pentru cinci ani, ajunge ca sihaștrii vechi ori martirii biblici la contemplarea permanentă a prezenței iubirii - în dorința crescândă de a scăpa de remușcări și a se mântui prin ispășire.