Deportările sovietice din Lituania
From Wikipedia, the free encyclopedia
Deportările sovietice din Lituania au fost o serie de 35[1] deportări în masă din Lituania din anii în 1941 și 1945–1952, după ocuparea și transformarea ei într-o republică constituentă a Uniunea Sovietică - RSS Lituaniană. Cel puțin 130.000 de persoane, dintre care aproximativ 70% femei și copii,[2] au fost transportați cu forța în lagăre de muncă și în domiciliu forțat în zone îndepărtate ale Uniunii Sovietice, în principal în Regiunea Irkutsk și Ținutul Krasnoiarsk.[3] Among the deportees were about 4,500 Poles.[4] În rândurile acestor deportați nu sunt incluși și partizanii lituanieni sau prizonierii politici (aproximativ 150.000 de oameni), care au fost deportați în lagărele GULAGului.[5] Deportările civililor au avut un dublu scop: reprimarea rezistenței la politica de sovietizare a Lituaniei și asigurarea forței de muncă gratuite în zonele slab locuite ale Uniunii Sovietice. Aproximativ 28.000 de deportați lituanieni au murit în exil din cauza condițiilor de viață precare. După moartea lui Stalin din 1953, deportații au fost eliberați treptat. Ultimii deportați au fost eliberați abia în 1963. Aproximativ 60.000 au reușit să se reîntoarcă în Lituania, în timp ce altor 30.000 le-a fost interzis să se restabilească în patrie. Deportări similare au avut loc în Letonia, Estonia și în alte părți ale Uniunii Sovietice. Ziua de 14 iunie este proclamată în Lituania „Ziua de doliu și speranță” în memoria celor deportați.[6]