Economia sănătății
From Wikipedia, the free encyclopedia
Economia sănătății, cunoscută și sub numele de economie sanitară, reprezintă o ramură a economiei care se ocupă de aspectele legate de eficiența(d), performanța, importanța și conduita în ceea ce privește procesul de producție și de consum al serviciilor de sănătate și asistență medicală, sistemul sanitar. Economia sănătății are un rol important în identificarea modalităților de îmbunătățire a performanțelor în domeniul sănătății și a stilului de viață prin intermediul interacțiunilor dintre indivizi, furnizorii de servicii medicale și unitățile sanitare[2]. În linii mari, economiștii din domeniul sănătății se ocupă cu analizarea sistemului sanitar și a factorilor care afectează sănătatea, precum fumatul, diabetul și obezitatea.
Una dintre cele mai mari dificultăți în ceea ce privește economia sistemului sanitar este faptul că nu respectă regulile standard ale economiei. De multe ori, prețul și calitatea sunt ascunse de către sistemul de terți plătitori reprezentat de companiile de asigurări și angajatori[3]. În plus, deși este una dintre cele mai des utilizate metode de măsurare a calității tratamentelor, indicatorul QALY (Quality Adjusted Life Years – Ani de viață ajustați în funcție de calitate) este foarte greu de măsurat și se bazează pe presupuneri care sunt adesea nerezonabile.
Anul 1963, când Kenneth Arrow a publicat un articol deosebit de influent pe această temă, marchează începutul economiei sănătății ca domeniu de studiu. Teoria cercetătorului american a stabilit niște distincții conceptuale între sănătate și alte bunuri[4]. Economia sănătății se remarcă prin factori precum intervenția guvernamentală extinsă, incertitudinea necuantificabilă din diverse domenii de specialitate, asimetria informațională, numeroase obstacole la intrarea pe piață, externalitățile și prezența unui agenților terți[5]. În domeniul sanitar, agentul terț, asiguratorul, se ocupă de costurile adiacente asigurării de sănătate a pacientului, respectiv bunurile și serviciile medicale furnizate acestuia.
Economiștii din domeniul sănătății analizează o varietate de date financiare, inclusiv costuri, taxe și cheltuieli.
Incertitudinea este intrinsecă domeniului sanitar, atât în ceea ce privește rezultatele serviciilor primite de pacienți, cât și aspectele financiare. Decalajul de cunoștințe existent între un medic și un pacient creează o situație de avantaj evident pentru medic, situație numită asimetrie informațională(d).
Externalitățile apar frecvent în contextul sănătății și al asistenței medicale, în special în ceea ce privește, de exemplu, impactul bolilor infecțioase sau al abuzului de opioide. De exemplu, eforturile depuse pentru evitarea virozelor respiratorii, sau mai simplu, a răcelii, afectează și alte persoane în afară de grupul decidenților[6][7][8]. O altă problemă este găsirea unor soluții durabile, umane și eficiente pentru epidemia de opioide din Statele Unite ale Americii.