Fenomenologie
From Wikipedia, the free encyclopedia
Fenomenologia (din limba greacă: phainómenon și logos = studiul fenomenelor) este un curent filosofic din secolul al XX-lea, care încearcă să descrie structura experienței, așa cum este reprezentată în conștiință, nu ca fapte ci ca esență a lucrurilor (eidos), fără să apeleze la teorii sau la metodele altor discipline, cum ar fi științele naturii. Conceptul de fenomenologie apare mai întâi la Hegel, care în 1807 a publicat lucrarea "Phänomenologie des Geistes" ("Fenomenologia spiritului"). Fenomenologia modernă își are rădăcinile în psihologia descriptivă a lui Franz Brentano și se bazează în mare măsură pe concepțiile lui Husserl, expuse mai ales în opera sa capitală, "Ideen zu einer reinen Phänomenologie und phänomenologischen Philosophie" ("Idei pentru o fenomenologie pură și pentru o filosofie fenomenologică", 1913). Fenomenologia a fost mai departe dezvoltată de Martin Heidegger în Germania și de Maurice Merleau-Ponty și Jean-Paul Sartre în Franța, ceea ce a dus la apariția existențialismului.