Limba idiș
limbă vest-germanică vorbit de evreii așkenazi și derivată din dialectul Mittelhochdeutsch al limbii germane, cu o componentă ebraică-arameică, precum și slavă și romanică / From Wikipedia, the free encyclopedia
Idiș (ייִדיש, Yiddish) , în trecut cunoscută și ca iudeo-germana (Jüdischdeutsch sau Judendeutsch - יידיש-דייטש sau taitsh טייטש) este o limbă vest-germanică, vorbită de aproximativ 1 milion de evrei așkenazi în toată lumea, cu o concentrație mai mare în America de Nord, Israel, Europa de Est, Europa centrală și de vest, Argentina etc.[4] Limba s-a format în regiunea populată de germani între secolul IX[5] și secolul XIV, desprinzându-se din graiurile meridionale ale limbii germane din faza Mittelhochdeutsch[6] și a fost vreme de circa o mie de ani limba principală a evreilor așkenazi. În afara componentei dominante germane - Mittelhochdeutsch, posedă și o componentă importantă ebraică-aramaică, de asemenea o componentă romanică și una slavă.[6]
Limba idiș יידיש | |
Număr de vorbitori | 1.000.000[1] |
---|---|
Sistem de scriere | alfabet cu caractere ebraice[*] alfabetul ebraic |
Clasificare | |
limbi indo-europene
| |
Statut oficial și codificare | |
Organ de reglementare | YIVO[*] |
ISO 639-1 | yi[2][3] |
ISO 639-2 | yid[2] |
ISO 639-3 (cel mai răspândit dialect) | yid[2] |
Puteți vizita Wikipedia în limba idiș. | |
Această pagină poate conține caractere Unicode | |
Modifică date / text |
Limba idiș a cunoscut două variante: idișul vestic și idișul estic. Acesta din urmă cuprinde mai multe graiuri:idișul estic de nord sau idișul lituanian, idișul estic de centru sau idișul polonez, și idișul estic de sud sau idișul ucrainean.
În Evul Mediu migrația evreilor așkenazi din regiunile vorbitoare de germană, mai ales spre estul Europei, în urma colonizării germane în Europa centrală și de est, și în urma prigoanelor și expulzărilor, inclusiv în timpul cruciadelor si epidemiilor,au dus la folosirea limbii idiș în estul Europei, unde s-a născut idișul estic. La sfârșitul secolului al XIX-lea - începutul secolului al XX-lea odată cu valurile de emigrație a milioane de evrei din Europa de est înapoi spre vest, idișul estic a ajuns în noi centre evreiești din vestul Europei, America de Nord, Argentina, de asemenea în Israel.
Idișul a fost una dintre cele trei limbi evreiești ale evreilor așkenazi, alături de ebraică și aramaică, care erau în mare parte rezervate limbajului scris. A fost folosit nu numai ca limbă vorbită de zi cu zi, dar și scrisă și tipărită cu caractere ebraice. Iudeo-spaniola - judezmo sau ladino, a jucat un rol similar pentru evreii sefarzi precum idișul pentru evreii așkenazi.
În timp ce idișul vestic a început să se stingă încă din secolul al XVIII-lea, idișul estic a rămas limba de zi cu zi a unei mari părți din evreii din Europa de Est până când milioane dintre ei au fost nimiciți în Holocaust (Shoá). În Israel uzul idișului s-a redus și din cauza politicii oficiale de încurajare a folosirii ebraicii în detrimentul idișului. Aculturația evreilor în diverse state a contribuit și ea la reducerea cunoașterii limbii în rândul noilor generații.
La începutul secolului al XX-lea limba idiș a avut circa 11 milioane de vorbitori. Astăzi, idișul este încă vorbit ca limbă maternă de descendenții (adesea în vârstă) ai evreilor din Europa de Est, de un număr foarte mic de așa numiți „idișiști” inclusiv adepți ai unor grupuri minore ale mișcării social-democrate evreiești Bund, și în special de o mare masă de evrei ultra-ortodocși așkenazi în Statele Unite, Canada, Israel, Belgia, Anglia, Franța, etc. Numărul vorbitorilor nativi este estimat la maximum un milion.[7]