Inel (matematică)
From Wikipedia, the free encyclopedia
Un inel este o structură algebrică formată dintr-o mulțime suport și două operații binare, definite pe produsul cartezian cu valori în , numite convențional (sau operația aditivă) și (sau operația multiplicativă), astfel încât:
- formează un grup comutativ sau abelian. Elementul neutru al lui se notează în general cu .
- formează un monoid.
- Se îndeplinește proprietatea de distributivitate a înmulțirii față de adunare, adică pentru orice :
Termenul a fost introdus în 1897 de David Hilbert.[1]