From Wikipedia, the free encyclopedia
Institutul Cultural Român este organizat și funcționează ca autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, sub control parlamentar. ICR are drept scop reprezentarea, promovarea și protejarea culturii și civilizației naționale în țară și străinătate. Institutul Cultural Român are o rețea de 18 reprezentanțe, care funcționează în 17 țări, și face parte din rețeaua institutelor culturale naționale din Uniunea Europeană, EUNIC.
Institutul Cultural Român | |
Sigla ICR - București | |
Înființare | iulie 2003 |
---|---|
Fondator | Guvernul României |
Sediu | București |
Președinte | Liviu Sebastian Jicman |
site web oficial | |
Modifică date / text |
În 1990 a fost înființată printr-o Hotărâre de Guvern, Fundația Culturală Română (FCR) prin preluarea activelor și pasivelor unor instituții create, prima, în 1962 (Institutul Român pentru Relații Culturale cu Străinătatea[1]), a doua, în anul 1972 (Asociația România).[2]. Ulterior, în 1992, s-a publicat hotărârea în Monitorul Oficial cât și statutul de funcționare, ambele republicate în 2005 cu modificările care legalizau, retroactiv, funcționarea FCR între 1990 și 1992.[3]
ICR a fost înființat în iulie 2003[4] prin reorganizarea Fundației Culturale Române și a Editurii Fundației Culturale Române, la inițiativa si prin eforturile susținute ale marelui scriitor si academician Augustin Buzura.
Institutul Cultural Român s-a aflat sub autoritatea președintelui României, care a fost președinte de onoare al acestuia. Instituția a fost condusă în perioada 2003-2005 de scriitorul Augustin Buzura, iar din 2005 până în august 2012 președintele acestei instituții a fost scriitorul Horia Roman Patapievici, secondat de vicepreședinții Mircea Mihăieș și Tania Radu și de Dan Croitoru în funcția de secretar general.
Din 2012, Institutul Cultural Român a intrat în subordinea Senatului României, prin OUG nr. 27 din 13 iunie 2012, privind unele măsuri în domeniul cultural. La data de 2 august 2012, echipa lui Horia-Roman Patapievici și-a anunțat demisia într-o conferință de presă. În luna septembrie 2012, Andrei Marga a devenit președintele ICR. Horia Gârbea și Vladimir Simon au fost numiți vicepreședinți ai instituției, iar secretar general a devenit Nicolae Brînzea.
Comisiile reunite pentru cultură și politică externă din Senat au cerut, pe 17 iunie 2013, revocarea lui Andrei Marga din funcția de președinte al Institutului Cultural Român (ICR), precum și a vicepreședinților Horia Gârbea și Vladimir Simon. Președintele Comisiei pentru cultură din Senat, Georgică Severin, a explicat atunci că motivul pentru care s-a solicitat revocarea conducerii ICR este acela că instituția nu a trimis raportul de activitate și contul de execuție bugetară pe anul 2012 până la data prevăzută de lege - 15 aprilie. Ulterior propunerii înaintate de comisiile pentru cultură și politică externă Biroului Permanent al Senatului, Andrei Marga și-a prezentat demisia din funcția de președinte al Institutului Cultural Român, „cu solicitarea ca demisia să între în vigoare imediat”.
În perioada 10 iulie 2013 - 27 aprilie 2015, funcția de președinte a Institutului Cultural Român a fost deținută de Lilian Zamfiroiu, numit de Senatul României[5]. Vicepreședinți: Liviu Sebastian Jicman și Nagy Mihály Zoltán. În urma demisiei lui Lilian Zamfiroiu, depusă pe 24 aprilie 2015 la cabinetul Președintelui Senatului României, funcția de președinte a ICR i-a revenit lui Radu Boroianu. În Monitorul Oficial nr. 290/28.04.2015 a fost publicată Hotărârea Senatului nr. 34/28.04.2015 prin care domnul Radu Boroianu a fost numit președinte al Institutului Cultural Român.
În aprilie 2017, Liliana Țuroiu a fost numită președintele Institutului Cultural Român.[6] Hotărârea a fost adoptată de Senat în ședința din 24 aprilie 2017, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
Institutul Cultural Român administrează 19 (18 reprezentanțe și o filială) centre culturale românești în afara României (7 sedii în proprietatea MAE și 11 sedii închiriate)[7]:
Totodată există baza legală internă pentru înființarea de noi ICR-uri la Kiev, cu filială la Cernăuți, la Moscova și la Beijing.
În luna octombrie 2012 a fost lansat programul-pilot de înființare a filialelor ICR în provinciile istorice ale României de echipa condusă de Andrei Marga[8]. Au fost deschise urmatoarele filiale:
Începând cu 31 iulie 2013, sub conducerea lui Lilian Zamfiroiu, filialele ICR din interiorul țării și-au încetat activitatea, programul pilot fiind considerat un eșec.[9]
În perioada 2005-2012, ICR și-a propus să lucreze prin proiecte, organizând concursuri publice, în care acestea au fost evaluate de către comisii independente. O prioritate pentru Institutul Cultural Român privește comunitățile de vorbitori de română din țările vecine. ICR continuă organizarea cursurilor de vară pentru perfecționarea cadrelor didactice care predau limba română în aceste țări, începute încă din 1992 în perioada existenței Fundației Culturale Române.
La începutul anului 2005, din cele 19 institute înființate prin actul normativ din aprilie 2004, funcționale erau doar 5 (Paris, Berlin, Roma, Veneția, Budapesta), cu personal incomplet 2 (Praga și New York) și funcționând într-o singură persoană (atașatul cultural), dar ca o simplă anexă a ambasadei, 3 (Viena, Tel Aviv și Londra). Institutele erau carcaterizate de lipsa resurselor financiare si lipsa unei direcții de strategie culturală.[11]
În 2008, funcționează 15 institute culturale românești în străinătate. La cele cinci institute care erau funcționale în 2004, s-au adăugat, cu ajutorul MAE (dar la inițiativa ICR), încă zece: trei în 2005 (Istanbul, Tel Aviv, Viena); patru în 2006 (Madrid, Londra, Stockholm, Varșovia), unul în 2007 (Lisabona, plus deschiderea filialei de la Seghedin a Institutului Cultural Român de la Budapesta) și în 2008 la Bruxelles[11]. S-au făcut demersurile necesare pentru un Institut la Kiev, cu filială la Cernăuți[12].
Directorii au fost responsabilizați prin evaluările anuale, iar referenții au fost responsabilizați prin modul în care au fost selectați, potrivit unor competențe specifice și în acord cu niște criterii obiective (concurs public, cu procedurile de selecție transparente). Echipa, în întregul ei, a fost responsabilizată prin:
ICR a funcționat, în această perioadă, cu un număr de 16 institute (Berlin, Bruxelles, Budapesta, Istanbul, Lisabona, Londra, Madrid, New York, Paris, Praga, Roma, Stockholm, Tel Aviv, Varșovia, Veneția, Viena)
Detalii despre programele și proiectele derulate de ICR în anul 2009 pot fi găsite în raportul de activitate publicat pe site, la http://www.icr.ro/bucuresti/rapoarte-de-activitate/
Bugetul ICR pe anul 2009 a suferit, în total, o reducere de 12,44%, ajungând la suma de 38 400 000 lei.[13]
Calificativele acordate pentru activitatea din 2009:
Bugetul ICR pe anul 2010 a fost de 46 663 000 lei[14].
Detalii despre programele și proiectele derulate de ICR în anul 2010 pot fi găsite în raportul de activitate publicat pe site, la http://www.icr.ro/bucuresti/rapoarte-de-activitate/
Calificativele acordate pentru activitatea din 2010:
Bugetul ICR pe anul 2011 a fost de 44 000 000 lei [15].
Cărțile publicate de Editura Institutului Cultural Român, precum și revistele „Lettre Internationale” și „Euresis”, pot fi comandate din librăria online a ICR, lansată în 2011, la http://www.e-icr.ro/.
Detalii despre programele și proiectele derulate de ICR în anul 2011 pot fi găsite în raportul de activitate publicat pe site, la http://www.icr.ro/bucuresti/rapoarte-de-activitate/
Bugetul ICR pe anul 2012 a fost de 28 631 000 lei [16].
Institutul Cultural Român a înregistrat în ultimele patru luni ale anului 2012 schimbări majore. Programele s-au diversificat[necesită citare], încât să întâmpine și să sprijine efortul de consacrare al creatorilor. S-a asumat un concept lărgit de cultură (incluzând, alături de literatură, film, muzică, arte plastice, și științele sociale, științele în înțeles cuprinzător, cu aplicațiile lor tehnologice, filosofia, teologia), conform abordărilor europene și practicilor culturale contemporane. S-a trecut la organizarea filialelor ICR în capitalele culturale ale provinciilor istorice ale țării. Posturile din Institutele Culturale Române din străinătate au trecut în regimul concursurilor. A început transferul de cărți și publicații dinspre editurile autohtone spre institutele culturale române din exterior.
Institutul Cultural Român (ICR) a cheltuit în primul trimestru al anului 2013 aproximativ 11% din bugetul total alocat instituției pentru acest an, de 30.116.000 de lei [17].
În iulie 2008, scriitoarea româno-german Herta Müller a publicat în Frankfurter Rundschau o scrisoare deschisă adresată lui Horia-Roman Patapievici, în care critica inițiativa ICR Berlin de a invita la școală de vară doi oameni care fuseseră anterior informatorii Securității, Sorin Antohi și Andrei Corbea-Hoișie.[18] Scriitoarea, care la acel moment încă nu primise Premiul Nobel, deplângea că un turnător și un impostor academic (se dezvăluise că Antohi nu avea doctoratul) reprezentau România în Germania, sfârșind scrisoarea cu avertizarea că nu va mai călca pragul ICR Berlin.[19] Patapievici a răspuns pe 25 iulie 2008, susținând că legislația României nu îi permite să își impună atitudinile sale morale în decizii insituționale și că întrucât România nu avea o lege care să îi discrimineze pe foștii colaboratori ai Securității, îngrădindu-le drepturile civile, el nu ar fi îndreptățit să o facă. De asemenea afirma că Uniunea Europeană s-ar fi pronunțat împotriva unei astfel de legi.[20] În dezbaterea din același ziar a intervenit pe 30 iulie 2008 și Ernest Wichner, directorul Literaturhaus Berlin, o organizație a landului Berlin, susținând că Patapievici ar fi avut dreptul să refuze colaborarea cu orice persoană degradată moral, lucrul acesta neîncălcându-le libertățile civile.[20]
Un incident a fost declanșat de o expoziție organizată de Institutul Cultural Roman din New York, în iulie 2008, după ce unul dintre exponate a fost criticat de către un scriitor de la o publicație în limba română a românilor din diaspora, New York Magazin. Intitulată Libertatea pentru oamenii leneși, expoziția prezenta lucrările a trei artiști români de stradă.[18] Printre un număr mare de obiecte de artă era un ponei de lungimea unei palme cu o zvastică ștampilată pe spate.[21]
În timp ce această figurină mică era singurul obiect din întreaga colecție care avea o astfel de trimitere și expozanții au explicat că sensul exponatului a fost ironic, scriitorul a etichetat întreaga expoziție sponsorizată de ICR ca populată de „figuri sinistre” și obscene.[18] Departamentul de Poliție din New York a fost chemat să investigheze așa-numita forma de „antisemitism” și a respins plângerea, considerând-o nefondată.[22]
Cu toate acestea, problema a fost apoi preluată de presa de scandal și de politicienii din România critici a ICR-ului .[23] Președintele Senatului român, Nicolae Văcăroiu, membru al partidului de opoziție PSD, care pierduse poziția sa de președintele de onoare al ICR în fața lui Traian Băsescu, a solicitat Comisiei de Cultură din Senat investigarea acestui eveniment.[24]
Susținătorii expoziției, inclusiv Patapievici, au susținut că de fapt, controversa a fost în esență un nonsens și exploatată de către criticii Institutului, pentru a încerca să discrediteze conducerea Institutului și Președintele român. Ei au subliniat faptul că astfel de expresii artistice au fost frecvente în Statele Unite și în comunitatea internațională și că explicațiile artiștilor în legătură cu sensurile exponatelor au fost în mare măsură ignorate de către politicienii români [25].
Scriitoarea Herta Müller, care îl criticase anterior pe Patapievici, situa mobilul scandalului în politică, spunând: „campania politică dusă acum împotriva ICR îmi amintește de vremea dictaturii”. Făcând referire la comisia de anchetă din Senat, condusă de Adrian Păunescu, Müller spunea că faptul că „după căderea lui Ceaușescu, poetul de curte al dictatorului emite judecăți asupra moralei culturii române este o monstruozitate”.[26]
Prezent într-o dezbatere televizată pe tema sumelor investite de Institutul Cultural Român (ICR) în perioada în care era condus de Horia-Roman Patapievici și despre proiectele prin care ICR intenționează să promoveze cultura română în străinătate, Andrei Marga, în timpul mandatului de președinte ICR, a declarat:
„Institutele trebuie să revadă conceptul de cultură cu care operează, trebuie să venim la un concept natural de cultură, inclusiv cu filmul. Filmul a făcut pași mari în România, muzica, arte plastice, fără dubii, trebuie să facem loc și știintelor și tehnologiilor. Dau un exemplu, caloriferul este o invenție transilvană, câți știu de asta?”.
Europarlamentarul PDL Sebastian Bodu a declarat că ideea lui Andrei Marga de a da caloriferul drept exemplu de produs cultural este „o gafă” care nu a reușit să producă decât „ilaritate generală”, și a cerut demisia lui Andrei Marga „nu de onoare, ci de jenă”.[27][28]
Andrei Marga, în timpul mandatului de președinte ICR, a publicat o carte proprie („Cultură, democrație, modernizare”) la editura Institului Cultural Român, ridicând suspiciuni asupra verticalității acestui comportament. Totodată, Marga, nu a putut răspunde corect nici la numărul de exemplare publicate, nici la prețul de vânzare, nici nu a știut cât a costat cartea [29]. El s-a apărat motivând că volumul „Cultură, democrație, modernizare” nu este o carte pentru CV-ul sau palmaresul său, fiind o „carte de lucru” pentru angajații și partenerii Institutului.
Pe site-ul Institutului Cultural Român au fost anunțate (pe 29 octombrie 2012, respectiv 01 noiembrie 2012) numirile a doi directori, unul la ICR Kiev (Nadia Moșanu, nora domnului Alexandru Moșanu), celălalt la ICR Moscova (Florina Mohanu, ce conduce și Centrul Cultural Rus de la ASE București), ambele persoane fiind acuzate de vicepreședintele PDL Radu F. Alexandru ca fiind din zona de influență rusă[30].
MAE a transmis printr-un comunicat de presă că nu a primit cele două numiri pentru aprobare pentru că ICR Kiev și ICR Moscova sunt în curs de operaționalizare[31].
Pe 13 martie 2013 Institutul Cultural Român a publicat o listă cu proiecte culturale eligibile pentru finanțare în anul 2013. După cum reiese din listă, o serie de festivaluri cu tradiție din România au fost declarate neeligibile. Reprezentanții ICR au declarat că proiectele declarate neeligibile nu au depus toate actele solicitate pentru concurs[32]. Proiecte renumite considerate neeligibile:
În august 2012, conducerea ICR, formată din președintele Horia-Roman Patapievici și vicepreședinții Tania Radu și Mircea Mihăieș au demisionat, acuzând puterea politică de faptul că „a rupt orice legătură cu intelectualitatea”.[33]
În anul 2013, poeții Dan Sociu și Andrei Dósa au refuzat premiile oferite de ICR, în semn de protest față de dependența acestei instituții față de factorul politic.[34][35][36][37]
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.