Insurecția de la 10 august 1792
From Wikipedia, the free encyclopedia
Ziua de 10 august 1792, zi decisivă pentru Revoluția Franceză, a fost, după cea de 14 iulie 1789, cea mai importantă din perioada revoluționară. Mare parte din istorici consideră această insurecție a fi a doua revoluție[4]. Pregătirea acestei zile, plină de consecințe pentru viitorul Franței și al revoluției, a fost organizată și pusă în aplicare de către Comuna insurecțională din Paris și de către secțiunile revoluționare pariziene; după mai multe asalturi, poporul a cucerit palatul Tuileries, centrul puterii executive. Dar a fost și prima oară, de la începutul Revoluției, când acțiunile revoluționare au fost îndreptate în egală măsură împotriva Adunării Naționale.[5] Această zi revoluționară a consemnat prăbușirea monarhiei constituționale. Pregătirea sa este prea complexă pentru ca responsabilitatea sa să poată fi atribuită unei singure persoane sau facțiuni.[6]
Cucerirea Palatului Tuileries | |||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
Parte a Revoluției Franceze | |||||||
Cucerirea palatului Tuileries la 10 august 1792 de Jean Duplessis-Bertaux, muzeul palatului Versailles | |||||||
Informații generale | |||||||
| |||||||
Beligeranți | |||||||
Regaliștii Gărzile elvețiene, Batalionul Filles-Saint-Thomas | Republicanii Garda Națională din Marsilia și Brest, Sans-Culottes din Paris | ||||||
Conducători | |||||||
• Ludovic al XVI-lea • Augustin-Joseph de Mailly | • Charles-Alexis Alexandre • Claude Fournier-L'Héritier • Claude François Lazowski • Antoine Joseph Santerre • François-Joseph Westermann | ||||||
Efective | |||||||
950 gărzi elvețiene 200–300 nobili înarmați 2.000–3.000 gărzi naționale (dezertori) | 20.000 de oameni 12 tunuri | ||||||
Pierderi | |||||||
~ 650 morți în luptă ~ 300 prizonieri (dintre care ~ 200 morți în închisoare) | între 200[1] și peste 400 de morți[2] (dintre care 316 morți și răniți parizieni)[3]) | ||||||
Modifică date / text |
Acesta a fost și începutul primei Terori[7], al cărei punct culminant au fost Masacrele din Septembrie. Această primă perioadă avea să se încheie cu reuniunea primei sesiuni a Convenției Naționale la 20 septembrie 1792 și cu victoria de la Valmy, obținută în aceeași zi[8] și aflată la Paris a doua zi.[9]
Această insurecție și consecințele ei sunt denumite de istoricii Revoluției Franceze prin sintagma „10 august”; alte denumiri sunt „ziua de 10 august”, „căderea palatului Tuileries”, „insurecția din 10 august” sau „masacrul din 10 august”.