Integrală eliptică
From Wikipedia, the free encyclopedia
Integralele eliptice, introduse în calculul integral de Giulio Fagnano dei Toschi și Leonhard Euler, au apărut cu ocazia calculului lungimii unui arc de elipsă. Sunt integrale de forma
unde R este o funcție rațională, P este un polinom de gradul 3 sau 4, cu rădăcini simple (nerepetate), iar c este o constantă.
În general, integralele eliptice nu pot fi exprimate sub formă de funcții elementare. Funcțiile eliptice au fost formulate ca funcții inverse ale integralelor eliptice. Teoria integralelor eliptice a fost inițiată din secolul al XVIII-lea[1].
Apar, printre altele, în probleme aplicative de geografie fizică și matematică la calculul lungimii arcului de meridian între două puncte de pe suprafața Pământului.