Interdicție imperială
From Wikipedia, the free encyclopedia
Interdicția imperială (în germană Reichsact, Reichsbann, Acht sau Bann) era o decizie de ostracizare prin care curtea imperială declara proscrisă o persoană. Ca urmare persoana nu mai beneficia de apărarea legii. Interdicția imperială putea fi impusă în Evul Mediu doar de rege, respectiv de împărat. În Epoca modernă timpurie în decizia de impunere a interdicției imperiale era implicat nu numai regele, respectiv împăratul, ci și curtea imperială de judecată și, de asemenea, principii electori. Declarația de ostracizare era de cele mai multe ori emisă în cazul nesupunerii față de o acuzare sau o condamnare pronunțată de o curte de judecată și era extinsă la întregul teritoriu al Sfântului Imperiu Roman.[1]