Ipoteza kurgană
From Wikipedia, the free encyclopedia
Ipoteza kurgană (cunoscută și ca teoria kurganelor, modelul kurganelor) este una dintre teoriile privind originile indo-europene, potrivit căreia oamenii aparținând unei culturi arheologice numite „cultura kurganelor” (din care făceau parte cultura Iamnaia (numită și „Pit Grave”) și culturile precedente) localizată în stepa nord-pontică au fost, cel mai probabil, vorbitorii limbii proto-indo-europene. Termenul este derivat din cuvântul turco-tătar kurgan (курган) și corespunde cuvintelor românești gorgan sau tumul (latină „tumulus”), o movilă ridicată deasupra unui mormânt.
Ipoteza kurgană este scenariul cel mai larg acceptat al originilor indo-europene.[1][2] O teorie alternativă este aceea a patriei primordiale anatoliene(en)[traduceți] („Anatolian Urheimat”).
Teoria culturii gorganelor a fost formulată în anii 1950 de cercetătoarea americană de origine lituaniană Marija Gimbutas(en)[traduceți] (Marija Gimbutiene), care a definit această cultură ca fiind caracterizată de patru perioade succesive, cea mai precoce (Kurgan I) incluzând culturile Samara și Seroglazovo dintr-o regiune situată între fluviile Nipru și Volga din epoca calcoliticului (începutul mileniului 4 î.Hr.). Reprezentanții acestor culturi erau păstorii nomazi, care, în funcție de modelul considerat, s-au răspândit de la începutul mileniul 3 î.Hr. în întreaga stepă din nordul Mării Negre, din jurul Mării Caspice și în Europa de est.[3]