Ismailiți
From Wikipedia, the free encyclopedia
Ismailiții (arabă: اسماعيلية - ismā´īlīya)[1] fac parte din cea de-a doua comunitate majoră șiită, după duodecimani. Secta ismailită s-a divizat la rândul ei în mai multe ramuri majore și grupuri minore în decursul unei istorii complexe care datează încă de la mijlocul secolului al VIII-lea.[2] Numele lor provine de la Ismā´īl (arabă: اسماعيل), (cca. 721-755), fiul cel mare al lui Ja’far as-Sadiq (699-765), al VI-lea imam șiit, care este moștenitorul de drept al imamatului, și nu fiul cel mic al lui Ja’far as-Sadiq, care se numea Musa al-Kazim (cca. 745-799), considerat al șaptelea imam de către șiiții duodecimani [3]. Astfel, ismailiții îl consideră pe Isma'il, ca și pe fiul său, Muhammad, cel de-al șaptelea imam văzut, iar din acest motiv ei mai sunt numiți și „septimani” (arabă: سبعية sab’iyya).[4]