Istanbul
fosta capitală a Imperiului Roman, Imperiului Bizantin și Imperiului Otoman, cel mai mare oraș ca populație din Turcia / From Wikipedia, the free encyclopedia
Istanbul, numit în antichitatea greacă Byzantion, apoi, după anul 330 d.Hr., Constantinopol — în greacă Κωνσταντινούπολις, a fost capitală a Imperiului Roman, pentru două scurte perioade dintre anii 324-395, a Imperiului Roman de Răsărit, denumit și Imperiul Bizantin de istoriografia umanistă, între 395-1204, a Imperiului Latin de Constantinopol între 1204-1261, apoi din nou a Imperiul Bizantin refăcut, între 1261-1453 și a Imperiului Otoman până la proclamarea Republicii Turcia, la 13 octombrie 1923. Imperiul Roman de Răsărit a început a fi numit Imperiul Bizantin începând din sec. al 16-lea prin inițiativa istoricului umanist Hieronymus Wolf. Intemeietorul legendar a fost un anume Byzas din orașul Megara, iar atunci când Constantin I-ul cel Mare a trasat limitele viitoarei sale capitale a cuprins o arie tot șapte coline ca și în cazul Romei. Turcii au construit pe fiecare colină câte o moschee. Istanbul este cea mai mare concentrare urbană a Turciei și singurul megalopolis din lume întins pe două continente. În vechile texte românești, orașul era numit Țarigrad, Stanbul, Stambul, Înalta Poartă sau Poarta[4]. Oficial fosta capitală a primit denumirea turcă de Istanbul la 28 martie 1930, până atunci păstrându-și pe plan internațional numele antic și tradițional de Constantinopol.
[[wiki]] | Acest articol sau această secțiune nu este în formatul standard. Ștergeți eticheta la încheierea standardizării. Acest articol a fost etichetat în decembrie 2021 |
Deși acest articol conține o listă de referințe bibliografice, sursele sale rămân neclare deoarece îi lipsesc notele de subsol. Puteți ajuta introducând citări mai precise ale surselor. |
Istanbul | |
İstanbul Konstantinopolis | |
— Municipalitate metropolitană — | |
İstanbul Büyükşehir Belediyesi | |
Sensul acelor de ceasornic de sus:Cornul de Aur între Karaköy și Sarayburnu între zone istorice; Turnul Fecioarei; tramvaiul nostalgic pe Bulevardul İstiklal; districtul de afaceri Levent Palatul Dolmabahçe; Moscheea Ortaköy în fața Podului Bosfor; și Hagia Sophia. | |
Poziția geografică | |
Coordonate: 41°00′44″N 28°58′53″E ({{PAGENAME}}) | |
---|---|
Țară | Turcia |
Provincie | Istanbul |
Atestare | |
Subdiviziuni | 27 Districte |
Guvernare | |
- Primar | Ekrem İmamoğlu[*][1] (Partidul Republican al Poporului din Turcia, ) |
Suprafață | |
- Total | 5,343 km² |
Altitudine | 100 m.d.m. |
Populație (2020)[2][3] | |
- Municipalitate metropolitană | 15.462.452 locuitori |
- Densitate | 6,211 loc./km² |
- Metropolitană | 18.782.960 locuitori |
Fus orar | CET (+2) |
- Ora de vară (DST) | CEST (+3) |
Cod poștal | 34000–34990 |
Prefix telefonic | 212 |
Localități înfrățite | |
- 41 orașe înfrățite | listă |
Prezență online | |
[ibb.istanbul www.istanbul.gov.tr Portalul orașului] | |
Poziția localității Istanbul | |
Modifică date / text |
Cu o populație de peste 18,8 miloane Istanbulul este un megalopolis, precum și principalul centru financiar, comercial și cultural al Turciei. Se întinde peste 27 de districte din cele 39 ale provinciei cu același nume, fiind una dintre cele mai mari metropole din lume. Este capitala economică a Turciei și prefectura provinciei cu același nume. Partea europeană se află situată în regiunea istorică Tracia iar cea asiatică în Anatolia. Poartă numele oficial de Istanbul din 28 martie 1928. Alături de Atena și Roma, Constantinopol-ul, adică Istanbul-ul se clasează printre cele mai venerabile capitale ale Europei. El a fost înscris pe lista patrimoniului mondial al UNESCO începând cu anul 1985. Asemănător cu Constantinopol-ul în evul mediu, astăzi Istanbul este cea mai mare aglomerare umană a Europei.
În anul 2010 metropola este declarată una din cele trei Capitale Europene ale Culturii, celelalte două capitale culturale din 2010 fiind Pécs, Ungaria, și Essen, Germania.
Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
Există trei ipoteze principale privind formarea numelui de Istanbul:
- Prima presupune că ar proveni din deformarea a trei cuvinte grecești : Eis tim Poli ceea ce ar însemna „eu merg către Oraș”, deoarece Constantinopolul era arhietipul orașului, fiind chiar numit simplu „Orașul” de către bizantini în vorbirea curentă.
- Cea de a doua ipoteză presupune că numele ar proveni din cuvintele turcești Islam bol, care semnifică acolo unde Islamul abundă. Este o etimologie populară născută după cucerirea otomană prin care se exprima noul rol al orașului, atât capitală a Imperiului Otoman, cât și capitală a Califat-ului, mai târziu.
- Cea de a treia ipoteză pleacă de la ideea unei simple alterări populare, succesive, a denumirii de Constantinopolis în cea de Constantinopol și apoi mai departe. Datorită faptului că în fonetica turcă nu se poate pronunța st fără a se adăuga un i s-a ajuns la Istantinopol, apoi la Istantpol și la Istanbul.
Istanbulul este singurul oraș din lume ce se întinde pe malurile a două continente, Europa și Asia. Este situat in nord-estul Mării Marmara. Are o populație de aproximativ 18.800.000 de locuitori în zona metropolitană (2010), adică circa 18% din populația toală a Turciei, apreciată la peste 73.000.000 locuitori. Se poate aprecia că în realitate populația poate fi mai mare cu cel putin 1.000.000 de locuitori flotanti, asemănător tuturor marilor metropole. Cu toate că, la 13 octombrie 1923, orașul a pierdut calitatea de capitală în favoarea orașului Ankara, fost Angora, a rămas centrul economic cel mai important al Republicii Turcia.
În timpul antichității grecești și romane orașul s-a numit Byzantion, iar după 11 mai 330, s-a numit un timp Noua Romă, dar imediat a preluat numele întemeietorului său, împăratul roman Constantin I cel Mare, numindu-se Constantinopolis sau pe scurt, Constantinopol, adică orașul lui Constantin. Mult timp a fost numit de cuceritorii turci Istanbul, dar pe plan internațional a păstrat numele de Constantinopol. Abia începând cu 28 martie 1930, numele oficial al orașului a devenit Istanbul. Până în 1930, aglomerația urbană a orașului s-a numit oficial Constantinopol, iar cu apelativul Stanbul era desemnat numai Orașul Vechi, adică peninsula istorică. Numele modern Istanbul a fost extins în urma reformei de limbă și scriere turcă întreprinse de către Mustafa Kemal Ataturk în 1928, numită și Revoluția semnelor. Cu numele de Constantinopol orașul a servit drept capitală a Imperiului Roman în totalitatea sa, în două scurte perioade ale secolului al IV-lea e.N, al Imperiul Roman de Răsărit până la cucerirea turcă din anul 1453 și în final a Imperiului Otoman, până la transformarea acestuia în Republica Turcia. De reamintit că perioada Imperiului Roman de Răsărit a fost numită de istoriografia umanistă din secolul al XVI-lea, drept perioada bizantină, termen neutilizat anterior.
În perioadă anilor 1204 - 1261, a fost capitala Imperiului latin din Orient, ca urmare a cuceririi sale de către armata Cruciadei a IV-a (1195 - 1204).
Pe parcursul unui mileniu Constantinopol-ul și imperiul său au fost stindardul civilizației și culturii europene medievale, păstrătoare ale tezaurului de cultură, artă și civilizație antică. Constantinopolul și Imperiul Bizantin sunt considerate a fi un leagăn major de civilizație europeană și mondială, civilizație caracterizată printr-un larg sincretism. Aici s-a întâlnit civilizația greco-romană cu civilizațiile Orientului Apropiat și Mijlociu, de la care a împrumutat trăsături noi, luând naștere o civilizație de sinteză, civilizația bizantină. Imperiul Bizantin și capitala sa, au constituit și creuzetul afimării creștinismului, în general și al celui ortodox în special. Din punct de vedere istoric, alături de Atena și Roma, Constantinopolul și deci Istanbulul, este una dintre cele mai importante trei capitale antice care a dăinuit până astăzi.
Istanbul este cel mai mare oraș din lume care se întinde pe două continente, Europa și Asia. Cea mai mare parte a cartierelor sale se găsesc pe pintenul din extrema sud-estică a Europei, despărțită de cele asiatice prin Marea Marmara și Strâmtoarea Bosfor. Pe partea europeană, golful adânc Cornul de Aur desparte cartierele europene în două sectoare: vechiul Constantinopol, la sud, și Orașul Nou la nord, cu cartierele Karaköy (Galata), Geyoglu (Pera), Katabaș, Taksîm, Beșiktaș, Ortaköy și altele mai noi, întinse în adâncul uscatului sau de-a lungul Bosfor-ului. Peste ape, pe malul asiatic, se află vechiul Scutari (Üsküdar), cu o seamă de alte cartiere mai noi, întinse pe țărmul Mării Marmara, spre sud și pe cel al Bosfor-ului, spre nord. Orașul metropolă este considerat european deoarece centrul său istoric și ponderea locuirii de astăzi se află în Europa. Este centrul uneia dintre cele mai mari aglomerări urbane a continentului și reprezintă principalul pol economic al Republicii Turcia, cu toate că nu mai este capitală a statului. Nucleul Istanbul-ului, adică orașul vechi, este scăldat de apele Mării Marmara, de cele ale Bosfor-ului și de cele ale Cornului de Aur.
Bosfor
Strâmtoarea Bosfor este o realitate geografică legată indestructibil de așezarea, existența și evoluția Istanbul-ului. Bosfor-ul (Boğaziçi în limba turcă), este o ruptură telurică a scoarței terestre dintre Europa și Asia,[5] care permite comunuicația dintre apele Marea Mediterană, prin Marea Egee și Marea Marmara, cu Marea Neagră. Strâmtoarea reprezintă întâlnirea a două plăci tectonice active care se contrapun la scară geologică. Bosfor-ul are o lungime de 31,7 km și o lățime ce variază între 650 și 2800 de metri. Apele sărate ale celor două mări, pe care le unește, au umplut un șanț geologic adânc, născut prin ruperea, sau compresarea uscatului la începutul erei quaternare. De 4-5 milenii un număr greu de precizat de seminții i-au traversat apele de pe un continent pe altul, sau de la o mare la alta, în ciuda curenților violenți ce îl străbat. In lungul strâmtorii adâncimea apelor variază între 36 și 124 de metri, cea mai mare adâncime fiind atinsă în dreptul localității Arnavatköy, "satul albanez" în limba turcă și numit odinioară Mega Revna, sat de creștini recunoscut astăzi pentru restaurantele lui pescărești. Aici ca și în România, la Galați sau Constanța, există obiceiul de "Aruncare a crucii în mare" de Boboteză, obicei vechi de numai 60 de ani. Navigația prin strâmtoare a fost totdeauna pusă în pericol de curenții foarte puternici și periculoși care străbat apele la două nivele distincte. Cei din partea superioară a apelor se îndreptă dinspre Marea Neagră spre Marea Marmara, iar cei de profunzime se scurg invers, cu efect nefast pentru adâncurile Marea Neagră. Sub adâncimea de 200 de metri, în apele Marea Neagră s-au acumulat substanțe nocive pentru viața animală. Aceasta a dispărut total datorită aportului de apă mult mai sărată dinspre bazinul mediteraneean în raport cu apa de suprafață din bazinul pontic, mult îndulcită de apele Dunării și a altor mari râuri ce vin din câmpia ruso-ucraineană. Pe unele porțiuni ale șenalului Bosfor-ului, pericolul provocat de curenți este crescut cu mult față de medie. La pericolele întâmpinate de navigație s-au adăugat în ultimele secole cele datorate construcțiilor militare medievale și moderne. Un exemplu îl pot oferi cele două mari cetăți construite de turci înainte de cucerirea Constantinopol-ului, Anadolu Hisar pe malul asiatic și Rumali Hisar pe malul european, în porțiunea cea mai strâmtă a șenalului, acolo unde între maluri sunt numai 660 de metri. In baza Convenției de la Montreux, din 1936, apele Bosfor-ului au devenit parte a domeniului internațional și libere accesului oricăror nave străine. Traficul naval prin strâmtoare este unul dintre cele mai importante din lume. O statistică din anul 2002 arată că 47.000 de nave au tranzitat strâmtoarea, dintre care 8.000 au transportat încărcături periculoase, printre care gaze și petrol. In anul 2004 traficul a crescut la 54.000 de nave. Internaționalizarea strâmtorii și densitatea traficului naval greu a necesitat obligativitatea folosirii de piloți turci de către navele de mare tonaj. Pe lângă marele trafic naval internațional, apele strâmtorii sunt înțesate de o puzderie de vase mici turcești folosite la traversări, la navetele locuitorilor între cartiere, la trafic comercial local și, desigur, la turism.
Legătura rutieră dintre partea europeană și cea asiatică a metropolei se realizează prin două mari poduri suspendate de dată recentă, cu câte șase benzi de circulație: Podul Bosfor și Podul Fatih Sultan Mehmed sau Podul Cuceritorului. Pe calea apelor, cartierele de pe cele două continente sunt legate printr-o mulțime de linii navale de navetă, sau turistice. In prezent este în stare de finalizare un tunel de legătură pe sub apele strâmtorii, la întâlnirea cu apele Marea Marmara, tunel destinat unei circulații urbane rapide între cartierele de pe malurile celor două continente. Tunelul poartă numele de Marmaray[6], va avea o lungime de 13,6 km și va fi dat în folosință în anul 2013. In jur de 1387 de metri din tunel vor trece pe sub strâmtoare la o adâncime în jur de 61 de metri. Tunelul va avea un traseu lung pe sub cartierele existente pe malul european al Marea Marmara și pe sub cele de pe malul asiatic, spre sud. Va traversa pe sub apele marine în dreptul Cornul de Aur, puțin în diagonală spre nord, spre țărmul aciatic. Odată cu marele proiect Marmaray se vor moderniza circa 60 de km de cale ferată existentă din preajma capitalei. Noile căi ferate subterane vor fi racordate de o parte și de alta a strâmtorii cu rețeaua de transport existentă și se vor amenaja patru noi stații: Kaliçesme (acolo unde tunelul va intra în subsol),Yenikapî, Sirkeci și Usküdar. Tunelul va descongestiona traficul în Istanbul și va permite trecerea zilnică, de o parte în alta, a circa 2.000.000 de călători. traversarea de la un mal la celălalt va dura 18 minute și 105 minute de la un capăt la altul al tunelului (de la Halkali în partea europeană, la Gebze pe partea asiatică). Trenurile vor circula la un interval de 2 minute și vor transporta circa 75.000 de calatori pe oră. Un factor de risc este acela că tunelul urmează pe circa 12 km falia seismică nord-anatoliană și că există pericolul unor cutremure, a unor tsunami și puternicilor curenți marini. Tunelul a fost proiectat pentru a face față unui cutremur de 7,5 pe scara Richter.
Marea Marmara
Marea Marmara este un alt element geografic reprezentativ și definitoriu al așezării Istanbul-ului. Apele Marea Marmara scaldă latura sudică a vechiului Constantinopol, respectiv cartierele europene apusene. Pe celălalt continent scaldă cartierele asiatice de proveniență mai nouă cu tendință sudică. Marea Marmara este o mare internă a Turciei fiind cuprinsă numai între teritorii turce. Ea este situată între sud-estul Europei și Asia Mică, constituind o legătură între Marea Neagră și Marea Mediterană prin Marea Egee. Ca și strâmtoarea Bosfor este așezată pe triectul faliei seismice nord-anatoliene, falie responsabilă de numeroase și dramatice seisme de mare putere. Este o mare de mici dimensiuni, dar bine delimitate. Are o suprafață de 11.500 Kmp și o adfâncime maximă de 1261 metri. Are o importanță economică majoră pentru Turcia, ea constituind o legătură avantajoasă între metropola Istanbul și marea zonă industruială din regiunea Izmit. De asemeni se remarcă drept o mare deosebit de circulată, cu un trafic dintre cele mai importante din lume, datorită strâmtorilor între care este cuprinsă. Comunică cu Marea Neagră prin strâmtoarea Bosfor și cu Marea Mediterană prin strâmtoarea Dardanele, ambele foarte strâmte și strategice. Vechii greci o numeau Propontida (în greacă Προποντις -ιδος adică Propontis -idos). Numele provine de la termenul pro, adică înainte și pontos, adică mare. Aceasta deoarece pentru grecii veniți din Marea Egee, această mică mare se afla înaintea Pontul Euxin. Numele de Marmara provine tot din limba greacă, de la vechiul termen Marmaros saumarmaron care desemna marmura albă cu granulații, sau cu vinișoare bleu, marmură foarte abundentă în insula Prokonnesos (nesos - insulă și prokos - căprioaară), denumită mai târziu Insula Marmara. Numele ei s-a exrins apoi asupra întregii mări.
Cornul de Aur
Apele prietenoase care poartă acest nume atrăgător (în turcă Haliç) sunt un reper geografic esențial pentru marea metropolă euro-asiatică. Cornul de Aur este un golf lung și îngust, asemănător unui șarpe acvatic, un corn prelung cu vârful puțin curbat. Razele soarelui de după amiază se reflectă în apele sale, făcându-le să strălucească ca aurul topit. Malurile lui au cunoscut de-a lungul mileniilor mulțime de seminții purtătoare a diverse religii și stadii de dezvoltate pe scara civilizației. Chiar și astăzi cartierele care-l mărginesc oferă o imagine completă a compoziției etnice și religioase a metropolei. La începutul mileniului dinaintea erei noi în adâncul golfului a luat naștere o neînsemnată locuire umană, numită Semistra, folosind calitile deosebite ale apelor lui pentru un port al navelor rudimentare. Mai târziu locuitorii s-au deplasat pe colina tringhiulară, mai înaltă, cuprinsă între Marea Marmara și minunatul și liniștitul golf. Noua așezare din sec. al 9-lea e.A, s-a numit Lygos. Ea a ocupat poziția dominantă deținută mai târziu de acropolisul viitorului Byzantion grecesc, întemeiat după legendă în anul 667 e.A și al Constantinopol-ului care i-a urmat începând cu anul 330 e.N. Astăzi Cornul de Aur desparte în două partea europeană a Istanbul-ului, la sud rămânând vechiul Constantinopol, iar la nord Orașul Nou, cel întemeiat de genovezi cu acordul bizantinilor, acolo unde s-au aciuit ulterior o mulțime de locuitori străini, mai ales apuseni, aduși de interese comerciale. Golful are o lungime de 7,5 km și o lățime de 750 de metri. Atinge adâncimea cea mai mare, de 35 de metri, acolo unde se întâlnește cu Bosfor-ul, în dreptul liniei imaginare care unește astăzi Palatul Topkapî, pe malul de sud, cu Turnul Galata pe malul de nord. In antichitate și în epoca medievală a servit permanent drept port și zonă pentru construcții navale. Pe malul său sudic bizantinii au ridicat ziduri puternice și înalte de apărare. Tot pentru a proteja acea parte a orașului de un posibil atac pe mare, ei au plasat un lanț gros și greu la intrare în golf. Lanțul era fixat de un turn al orașului , pe partea sudică a golfului și de un alt turn mai vechi din dreptul Turnul Galata, turn care era cunoscut drept Megalos Pyrgos, adică Marele Turn. Lanțul era menit să împiedice trecerea navelor inamice în Cornul de Aur. Megalos Pyrgos a fost distrus în mare parte de cruciații jefuitori din Cruciada a IV-a în 1204, dar genovezii au ridicat unul mai falnic în apropiere, Turnul Galata, în 1348, pe care ei l-au numit Christea Turris. Pe parcursul istoriei lanțul a fost ocolit de trei ori: - În sec. al 10-lea rușii din Kiev, veniți cu monoxile primitive, au ocolit lanțul trecând ambarcațiunile pe uscat, dar au fost distruși total de bizantini cu ajutorul focului grecesc. - În 1204, pe timpul Cruciadei a IV-a, venețienii au reușit să rupă lanțul cu un berbec. - În 1453 otomanii lui Mahimed al II-lea Cuceritorul au copiata solușia rușilor, trecându-și vasele pe o cale de uscat peste înălțimea Galata și relansându-le la apă în apele din Cornul de Aur. Cornul de aur este traversat astăzi de trei poduri, enumerate în ordinea vechimii și a pozișionării spre interiorul golfului:
- Podul Galata ( Galata Koprűsű, sec.al 6-lea e.N, proiecte nerealizate 1502-1503, 1836, 1845, 1863, 1875, 1912, 1994)
- Podul Atatṻrk (Hayrat Koprűsű, devenit Atatűrk Koprűsű 1939)
- Podul Haliç (Podul Cornul de Aur) 1974, 1996.
- In 1502 sub sultanul Baiazid al II-lea s-a cerut un proiect pentru pod lui Leonardo da Vinci. Marele umanist a proiectat un pod la care a utilizat trei principii bine cunoscute ale geometriei în arhitectură: bolta în semicerc, curba parabolică și cheia de boltă. In acest fel a conceput un pod fără precedent cu un tablier unic. Podul urma să aibă o deschidere de 240 de metri și o lățime de 24 de metri, devenind cel cu cea mai lungă deschidere și cel mai lat din lume la acea dată. Proiectul nu a primit aprobarea sultanului. La 17 mai 2006 s-a anunțat că proiectul va fi resuscitat. După cinci secole proiectul lui Leonardo da Vinci de traversare a Cornului de Aur va deveni primul proiect arhitectural de geniu, al Renașterii, care se va realiza la dimensiunile identice acelui timp. Podul cel nou va avea o înălțime de 24 de metri deasupra apelor.
- Trebuie adăugat că turcii au cerut și lui Michelangelo să prezinte și el un proiect, dar acela a refuzat propunerea. Ideea construirii unui pod peste Cornul de Aur a fost abandonată de otomani până în sec. al 19-lea.
Seismicitate
Istanbul este metropola europeană cea mai expusă din punct de vedere seismic, el aflându-se așezat pe falia nord-anatoliană. Aceasta este o falie foarte activă și a aprodus foarte multe dezastre pe parcursul existenței orașului, din antichitate și până în anii perioadei foarte recente. Unul dintre cele mai devastatoare din istoria recentă a fost cel din anul 1509, numit și "micul apocalips". Atunci s-a produs și un tsunami care s-a izbit de zidurile orașului, a distrus circa 100 de moschei și a ucis în jur de 10.000 de oameni. Dintre seismele oarecum recente se pot aminti cele din anii 1489, 1556, 1648, 1659, 1752, 1754, 1766 ( care a distrus moscheea Fatih,m a ras cartierul Eyűp și a avut replici timp de opt luni), 1790, 1802, 1837, 1841, 1855, 1894 )foarte distructiv), 1923 (două seisme mai mici sub gradul 5 pe scara Richter), 1952, 1957, 1963. Cel mai recent seism resimțit a fost cel din anul 1999, când un seism devastator s-a produs în apropiere, cu epicentrul în orașul industrial Izmit. Cutremurele enumerate au avut diverse grade de intensitate, dar toate au fost consemnate istoric. Din studierea istoriei bisericii Sfânta Sofia se mai pot enumera cutremure memorabile din primul mileniu al erei noi. Se pot amiti cele din anii 553, 557 (două cutremure care au dus la prăbușirea uimitoarei cupole), 869, 986 (deteriorări care au dus la gândul închiderii definitive a bisericii) și 1348 (prăbușirea părții de răsărit a cupolei). Se apreciază că un cutremur devastator amenință metropola în următoarele decenii. Desigur că și fenomenul tsunami este un motiv de teamă al specialiștilor. Studiile arată că reguli stricte antiseismice nu s-au emis și nici aplicat de către constructorii turci. Se poate spune că până acum s-a construit fără responsabilitate, accentuându-se prea mult pe economia de materiale, pe costuri cât mai scăzute. Cea mai mare parte din locuințele înghesuite și înalte , mai ales cele din cartierele populare nu vor rezista în cazul unui cutremur puternic, sau chiar mediu.