Jimmy Carter
al 39-lea președinte al Statelor Unite ale Americii / From Wikipedia, the free encyclopedia
James Earl Carter, Jr. (cunoscut ca Jimmy Carter; n. , Plains(d), Georgia, SUA) este un politician american, care a fost cel de-al treizeci și nouălea președinte al Statelor Unite ale Americii (1977–1981) și laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 2002. Mandatul i-a fost marcat pe plan intern de consecințele crizei petrolului din 1979 și de problema stagflației (inflație în absența creșterii economice). A avut un succes răsunător în materie de politică externă, prin intermedierea păcii dintre Israel și Egipt (Acordurile de la Camp David). De asemenea Jimmy Carter a pus în mișcare trecerea administrației Canalului Panama sub controlul statului panamez, prin două tratate internaționale. În timp ce administrația sa a creat o serie de instituții federale regulative în domeniul educației și a protecției mediului, în mandatul său au fost puse și bazele dereglementării unor domenii economice esențiale, dereglementări care au fost continuate de succesorul său. Campania de realegere a lui Carter a fost afectată de democratul Edward Kennedy, care i-a făcut opoziție puternică în alegerile primare pentru nominalizarea candidatului prezidențial democratic. Sfârșitul mandatului său a fost marcat de nemulțumirea publică vizavi de Criza ostaticilor din Iran (începută în 1979), care a fost soluționată abia după câștigarea categorică a alegerilor de către contracandidatul republican Ronald Reagan.
James Earl Carter, Jr. | |
Date personale | |
---|---|
Nume la naștere | James Earl Carter Jr. |
Născut | (99 de ani)[1][2][3][4] Plains(d), Georgia, SUA[5] |
Părinți | James Earl Carter Sr.[*][[James Earl Carter Sr. (American politician (1894–1953))|]][6] Lillian Gordy Carter[*][[Lillian Gordy Carter (mother of U.S. president Jimmy Carter)|]][6] |
Frați și surori | Billy Carter[*][[Billy Carter (American businessman (1937-1988))|]] Gloria Carter Spann[*][[Gloria Carter Spann (sister of former United States President Jimmy Carter)|]] Ruth Carter Stapleton[*][[Ruth Carter Stapleton (sister of Jimmy Carter; Christian evangelist)|]] |
Căsătorit cu | Rosalynn Smith Carter |
Număr de copii | 4 |
Copii | Jack Carter[*][[Jack Carter (American politician and businessman)|]] Amy Carter[*][[Amy Carter (daughter of United States president Jimmy Carter)|]] James Earl Carter III[*][[James Earl Carter III (Son of American President Jimmy Carter (born 1950))|]][6] Jeff Carter[*][[Jeff Carter ((born 1952))|]][6] |
Cetățenie | Statele Unite ale Americii |
Religie | Bisericile baptiste |
Ocupație | ofițer de marină[*] diplomat romancier[*] politician agricultor[*] autobiograf[*] submarinar[*] om de stat ecologist om de afaceri inginer activist antirăzboi[*] activist pentru drepturile omului scriitor umanitarist[*] |
Limbi vorbite | limba engleză[7][8] limba spaniolă |
Al 39-lea președinte al Statelor Unite ale Americii | |
În funcție – [9] | |
Precedat de | Gerald Ford |
Succedat de | Ronald Reagan |
Al 30-lea Președinte ales al Statelor Unite ale Americii | |
În funcție – | |
Precedat de | Richard Nixon |
Succedat de | Ronald Reagan |
Al 76-lea guvernator al statului Georgia[*] | |
În funcție – | |
Precedat de | Lester Maddox[*][[Lester Maddox (American politician from Georgia (1915–2003))|]] |
Succedat de | George Busbee[*][[George Busbee (politician american)|]] |
member of the Georgia State Senate[*][[member of the Georgia State Senate (elected representative)|]] | |
În funcție – | |
Premii | Premiul Nobel pentru Pace () Medalia Prezidențială pentru Libertate[*] Premiul Drepturile Omului al Națiunilor Unite[*] () Premiul Félix Houphouët-Boigny pentru Pace[*] () Premiul Indira Gandhi[*] () Four Freedoms Award – Freedom Medal[*][[Four Freedoms Award – Freedom Medal (American award)|]] () Medalia Philadelphia pentru Libertate[*] American Peace Award[*][[American Peace Award |]] () Premiul Delta pentru Înțelegere Globală[*] ...mai multe... |
Partid politic | Democrat |
Alma mater | Georgia Southwestern State University[*][[Georgia Southwestern State University (public university in Americus, Georgia, United States)|]] Georgia Tech[*][[Georgia Tech (public research university in Atlanta, Georgia, United States)|]] Academia Navală a SUA (fizică, ) Union College[*][[Union College (private liberal arts college in Schenectady, New York, U.S.)|]] |
Semnătură | |
Prezență online | |
Modifică date / text |
Carter a redus ceremonialul asociat funcției prezidențiale (imperial presidency). Carter a avut parte de presă negativă, imputându-i-se lipsa de carismă și micromanagementul administrației federale. După 1981, Carter a fost nevoit să-și pună în ordine afacerea de familie, care fusese predată în timpul mandatului său prezidențial, din considerente etice, unui administrator terț. A intervenit ocazional în chestiuni politice, dar s-a dedicat în principal unor activități umanitare și religioase. Prin intermediul organizației Carter Center, a avut o contribuție esențială în combaterea dracunalozei, a cărei incidență a scăzut de la milioane de cazuri (la mijlocul anilor '80), la câteva zeci de cazuri în anii '20 ai secolului XXI.