Limba finlandeză

Limba finlandeză (suomi) este o limbă fino-ugrică. Finlandeza este vorbită de aproximativ 6.000.000 de persoane, majoritatea lor trăind in Finlanda, unde este vorbită de 92% din populație și este limbă oficială. Există un număr semnificativ de vorbitori și în Suedia, Norvegia, Rusia (în Carelia, fiind limba maternă a carelilor, niște finlandezi ortodocși) și Estonia, unde sunt minorități finlandeze.

Finlandeză suomi
Vorbită în	Finlanda  Estonia  Rusia  Suedia  Norvegia
Număr de vorbitori	7 milioane
Sistem de scriere	alfabetul latin Scandinavian Braille[*][[Scandinavian Braille (braille alphabet used for the languages of the mainland Nordic countries)|​]]
Tipologie lingvistică	SVO
Clasificare
limbi uralice fino-ugrice fino-permice fino-volgaice fino-samice fino-baltice finlandeză finlandeză
Statut oficial și codificare
Limbă oficială în	Finlanda, Carelia (Rusia), Uniunea Europeană
Organ de reglementare	Kotimaisten kielten tutkimuskeskus
ISO 639-1	fi
ISO 639-2	fin
ISO 639-3 (cel mai răspândit dialect)	fin[1]
SIL	FIN
Extras
Kaikki ihmiset syntyvät vapaina ja tasavertaisina arvoltaan ja oikeuksiltaan. Heille on annettu järki ja omatunto, ja heidän on toimittava toisiaan kohtaan veljeyden hengessä.
Răspândire în lume
Puteți vizita Wikipedia în finlandeză.
Această pagină poate conține caractere Unicode
Modifică date / text

Finlandeza este membră a familiei de limbi fino-ugrice și este clasificată ca limbă aglutinativă. Formele substativelor și a adjectivelor sunt modificate în funcție de rolul lor într-o propoziție. Limba are o reputație pentru a fi greu de înțeles și învățat. Motivul pentru această reputație este faptul că finlandeza are puține limbi care sunt apropiate lingvistic de ea, rezultând într-un vocabular nefamiliar.

Istorie

Limbile baltic-finice, care includ finlandeza, estona și võro, au evoluat de la o limbă proto-finică, din care limba sami s-a separat în jur de 1500-1000 î.Hr. Lingviștii sugerează că această proto-finică avea trei dialecte principale: dialectul de nord, dialectul de sud și dialectul de est. Aceste dialecte au devenit limbi de sine stătătoare în jur de secolul I.

Prima formă scrisă a limbii finlandeze a fost creată de Mikael Agricola, un episcop finlandez, în secolul al XVI-lea. Agricola a bazat sistemul de scris pe limba suedeză, care era limba oficială a Finlandei în acel timp, și pe germană și latină. Mai târziu, forma scrisă a fost revizuită de mai multe persoane.

Distribuție geografică

Zone din sudul Suediei cu populație vorbitoare de finlandeză(2005)

Finlandeza este vorbită de aproximativ șase milioane de oameni, cei mai mulți dintre ei rezidând în Finlanda. Există de asemenea minorități finlandeze menționabile în Suedia, Norvegia, Rusia, Estonia, Brazilia, Canada și Statele Unite ale Americii. Un procent de 91,51% din populația Finlandei are limba maternă finlandeza, un rest de 5,5% având suedeza, iar restul sami sau alte limbi ca limbă maternă.

Pronunție și scriere

Sunetele limbii finlandeze sunt:

Vocale: [a o u e i æ ø y]

Consoane: [p t k d m n ŋ s h l r j v] și stopul glotal. De curând au fost împrumutate din alte limbi încă câteva consoane, pe care însă nu toți vorbitorii pot să le pronunțe: b g f š și ž.

Vocalele pot fi scurte sau lungi, diferența de durată putând fi singura care deosebește două cuvinte, de exemplu tuli "foc" și tuuli "vânt". Consoanele de asemenea pot fi scurte sau lungi, cu excepția a patru - [d h j v]. Consoanele lungi (duble) pot apărea numai între vocale și, în cazul obstruentelor, și după o rezonantă. De exemplu mato "vierme", matto "covor", ranka "șira (spinării)", rankka "aspru".

	anterioare		posterioare
	nerotunjite	rotunjite	nerotunjite	rotunjite
închise	i [i]	y [y]		u [u]
mijlocii	e [e]	ö [ø]		o [o]
deschise	ä [æ]		a [ɑ]

Alfabetul limbii finlandeze este: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z Ä Ö Å. Diferențele dintre pronunție și scriere sunt minore. Cu Ä se notează sunetul [æ], iar cu Ö sunentul [ø]. Litera Å se numește ruotsalainen oo (o suedez) și se pronunță ca un o lung; apare practic numai în nume proprii, de origine suedeză.

Două sunete nu au litere proprii: [ŋ] și stopul glotal. Sunetul [ŋ] apare doar în două combinații: [ŋk], scris nk, și [ŋŋ], scris ng; de exemplu sänky ['sæŋky] "pat", rengas ['reŋŋas] "inel". În plus, [ŋ] mai poate apărea și în alte poziții în cuvinte împrumutate recent, de exemplu englanti ['eŋlanti] "engleză" și signaali ['siŋna:li] "semnal".

Stopul glotal apare numai la sfârșitul cuvintelor, urmat de o vocală. Dacă este urmat de o consoană, atunci este asimilat consoanei respective.

Formulări de bază

• (Hyvää) huomenta! – Bună dimineața!
• (Hyvää) päivää! – Bună ziua!
• (Hyvää) iltaa! – Bună seara!
• Hyvää yötä / Öitä! – Noapte bună! / ad. litt. "Noapte!"
• Terve! / Moro! – Salut!
• Hei! / Moi! – Bună!
• Heippa! / Moikka! - Pa pa!
• Näkemiin! – La revedere!
• Kiitos – Mulțumesc!