Lista președinților lui Real Madrid CF
articol-listă în cadrul unui proiect Wikimedia / From Wikipedia, the free encyclopedia
Real Madrid CF este un club de fotbal din Madrid, care evoluează în La Liga, eșalonul superior al fotbalului spaniol. De la fondarea sa în 1902, clubul a avut 19 președinți diferiți. Este deținut de membrii clublui Real Madrid CF; similar unei societăți cu răspundere limitată, ei aleg președintele prin vot. Președintele are responsibilitatea de gestionare generală a clubului, inclusiv semnarea formală a contractelor cu jucătorii și stafful. În Spania există obiceiul ca președintele unui club să urmărească meciul echipei sale alături de președintele echipei adverse.
De la fondarea sa, Real Madrid C.F. a fost deținută și condusă de membrii săi (toți spanioli) numiți socios, spre deosebire de majoritatea cluburilor europene. Santiago Bernabéu Yeste rămâne a fi cel mai longeviv președinte al albilor (35 de ani la cârma clubului, între 1943 și 1978). Adițional, sub președinția lui Bernabéu, clubul a câștigat cele mai multe trofee (28). În iulie 2000, fostul jucător al lui Real, Alfredo Di Stéfano, a fost desemnat președinte de onoare al clubului.[1]