Logica tradițională
From Wikipedia, the free encyclopedia
Logica tradițională este logica practicată de filozofi și savanți în perioada de la constituirea logicii prin contribuția lui Aristotel din secolul al IV-lea î.Hr. și până la constituirea logicii moderne în secolul al XIX-lea, numită și logica predicatelor. A mai fost denumită logică aristotelică, logică clasică și logică formală.
[[wiki]] | Acest articol sau această secțiune nu este în formatul standard. Ștergeți eticheta la încheierea standardizării. |
Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
Acest articol sau această secțiune pare să conțină cercetare originală. Dacă textul nu poate fi rescris conform politicii Wikipedia, atunci va fi șters. |
Obiectul logicii tradiționale îl constituie formele logice fundamentale, noțiunea, judecata și raționamentul, condițiile corectitudinii lor formale pentru obținerea adevărului.
În cercetarea formelor gândirii logica tradițională se ocupă de formarea noțiunilor, de conținutul și sfera noțiunilor, de raporturile dintre noțiuni, de principalele operații cu noțiunile; definiția, clasificarea, diviziunea. De asemenea ocupându-se de judecăți arată ce sunt acestea, care este raportul dintre judecăți și adevăr, analizează compoziția și structura judecății, ce raporturi există între judecată și propoziții. Logica tradițională se ocupă cu distingerea diferitelor feluri de judecăți, distribuirea termenilor în judecăți, transformarea judecăților. Cercetează raționamentul ca formă complexă de gândire. Distinge astfel raționamentul de tip deductiv transductiv și raționamentul inductiv. La raționamentul deductiv analizează felurile acestuia punând accent pe forma numită silogism pe care o cercetează în amănunțime ca structură, reguli, moduri și figuri silogistice. Tot în cadrul studiului raționamentului deductiv logica tradițională cercetează raționamentele ipotetice, disjunctive și raționamentele de relații. Privind raționamentul inductiv se ocupă de structura acestuia, de felurile inducției, cercetând diferitele tipuri de inducție ca inducția incompletă, inducția completă etc. Logica tradițională având o corelată activitate în domeniul cercetării anumitor științe ale a naturii abordează adeseori și problemele metodelor de stabilire a relațiilor cauzale dintre fenomene. De asemenea ia în considerare regulile raționamentului de tip analogic precum și regulile și rolurile ipotezei în știință.
De asemenea sintetizează legile fundamentale ale gândirii corecte descoperind până acum patru legi respectiv legea identității, legea noncontradicției, legea terțiului exclus și legea rațiunii suficiente. Se ocupă de cercetarea manifestării lor în diverse acte ale gândirii.
Cel mai constant logica tradițională își arată rezultatele în activitatea de demonstrație și combatere. Aici logica tradițională trasează principiile demonstrației, structura demonstrației logice, procedeul demonstrației, modurile demonstrației precum și erorile în demonstrație.
O caracteristică a logicii tradiționale este faptul că utilizează limbajul natural și este legată de aplicabilitatea accesibilă vieții cotidiene. Utilizează pentru stabilirea valorii de adevăr a propoziției logice două valori care se exclud, adevărat sau fals.