Mari români
emisiune din 2006 / From Wikipedia, the free encyclopedia
Mari români este titlul unei emisiuni produse în anul 2006 de Televiziunea Română sub forma unei campanii publice de identificare a celor mai „mari” (cit. „importanți”) români din toate timpurile. Inspirându-se din versiunea britanică a emisiunii 100 Greatest Britons, TVR a întocmit o listă cu 100 de „cei mai mari români” pe baza votului telespectatorilor care au dorit să-și exprime preferințele prin internet, SMS sau telefon. Această listă cuprinde atât persoane reale, cât și personaje imaginare (Bulă), care reflectă modul în care publicul a perceput acest sondaj.
În data de 21 octombrie 2006 TVR a anunțat numele celui mai mare român ales de cei care au votat, și anume Ștefan cel Mare.
Din lipsa unor criterii coerente de clasificare și prin faptul că alegerea s-a bizuit exclusiv pe bunul plac al telespectatorilor care au participat la vot, s-a ajuns la o listă problematică, disputabilă, care a demarat reacții și luări de poziție, care au crescut și mai mult succesul mediatic al respectivei emisiuni (vezi: Valeriu Protopopescu: „Mari Români. Povestea unui succes mediatic”).