Municipiile României
unitate administrativă în România / From Wikipedia, the free encyclopedia
Un municipiu (din latină municipium) este o unitate administrativ-teritorială din România. Acest statut este acordat orașelor mai mari, cu un grad ridicat de urbanizare, cu o populație relativ mare, în general de peste 15 000 locuitori, cu un rol economic, social, politic și cultural însemnat. Acestea sunt criterii relative pentru definirea unui municipiu, neexistând la nivel de lege criterii bine definite pentru acordarea statutului de municipiu. Însă acordarea propriu-zisă a statutului de municipiu se face prin lege, nu este suficientă îndeplinirea criteriilor susmenționate. Localitățile care nu îndeplinesc unul sau mai multe din aceste criterii sunt clasificate ca orașe, sau, dacă nu sunt urbanizate, comune.
România |
Acest articol face parte din seria: |
|
|
Geografia României · Politica României · Atlas |
Administrația unui municipiu se numește municipalitate și este condusă de un primar. Municipiul nu are alte subdiviziuni administrative chiar dacă neoficial, municipiile mari sunt divizate în cartiere. Excepție face însă Municipiul București, care are un statut similar cu cel al unui județ și este în mod oficial împărțit în 6 subdiviziuni administrativ-teritoriale denumite sectoare.
Deși în limbajul comun municipiile sunt denumite simplu "orașe", distincția dintre statutul de oraș și cel de municipiu este importantă, mai ales la nivel politico-administrativ.