Observare
From Wikipedia, the free encyclopedia
Observarea (sau, uneori, observația) este cea mai directă formă de achiziționare a informației printr-o experiență directă, nemediată, obținută de la o sursă primară. La ființele vii, observarea implică folosirea organelor de simț. În știință, observarea implică adeseori folosirea de înregistrări cu ajutorul instrumentelor de măsură. Observațiile pot fi calitative și/sau cantitative, atunci când valori măsurabile sunt atașate actului observării.[1]
Filozofic, observația (sau observarea) este activitatea a unei ființe inteligente, care percepe, simte și asimilează cunoștințe despre un anumit fenomen, obiect, ființă sau interacțiune în propria sa structură de cunoștințe și idei anterioare. Observația este partea externă a procesului de cunoaștere și este necesară în cunoașterea părții perceptibile a lucrului de cunoscut. Specificul observației este raționalitatea și raționalizarea percepției. Altfel spus, observația este percepția externă și internă structurată de intelect.