Parte de propoziție
From Wikipedia, the free encyclopedia
În gramatica tradițională sunt numite părți de propoziție cuvintele sau grupurile de cuvinte care, în cadrul unei propoziții, fie independentă sau făcând parte dintr-o frază, ocupă funcții sintactice și sunt legate între ele prin raporturi sintactice[1].
Gramatică |
Morfologie |
Parte de vorbire |
Sintaxă |
Cazuri |
Sintaxa propoziției |
Parte de propoziție |
• Atribut |
• Complement |
• Predicat |
• Nume predicativ |
• Subiect |
Sintaxa frazei |
Propoziție subordonată |
Nu trebuie confundate părțile de propoziție gramaticale cu părțile logice și psihologice ale propoziției. Cu puține excepții, o propoziție izolată, adică fără context, fie simplă, fie dezvoltată, fără nicio parte scoasă în evidență, are, din punct de vedere logic și psihologic, două părți, tema și rema. Simplificând lucrurile, prima este despre ceea ce este vorba în propoziție, iar a doua ceea ce se spune despre temă. Numai în cazul propoziției simple coincide tema cu partea numită în sintaxă subiect, iar rema cu partea numită predicat. Exemplu: hu A gyerek (temă și subiect) olvas (remă și predicat) „Copilul citește”. Într-o propoziție dezvoltată, tema se compune din subiect și din alte părți de propoziție legate de el, iar rema – din predicat și părțile de propoziție legate de el: A világos szobában ülő gyerek (temă) érdekes és tanulságos könyvet olvas (remă) „Copilul care stă în camera luminoasă citește o carte interesantă și plină de învățăminte”[2].
În propoziție pot fi și cuvinte sau grupuri de cuvinte care nu sunt părți de propoziție din punct de vedere sintactic. Așa este, de exemplu, substantivul la cazul vocativ. În unele limbi, acesta are o desinență specifică: Moșnege, copila plânge... (Mihail Sadoveanu)[3]. Nici unele adverbe nu au uneori, iar altele niciodată funcție sintactică. Acestea sunt numite adverbe modale sau adverbe modalizatoare: Poate Dan a greșit ieri[4], Vine cu siguranță azi[5]. În unele gramatici, asemenea cuvinte constituie o parte de vorbire aparte, numită modalizator, care poate constitui singur o propoziție neanalizabilă. Tot fără funcție sintactică sunt cuvintele numite particule, incluse în unele gramatici în clasa modalizatorilor, de altele considerate o parte de vorbire aparte dacă cuvintele respective nu pot constitui o propoziție: de Ich habe nur zwei Bonbons gegessen „Am mâncat doar două bomboane”[6]. Constantinescu-Dobridor 1998 consideră astfel de cuvinte ca intrând în compoziția părților de propoziție pe care le numește complexe din punct de vedere structural[1].