Topică
From Wikipedia, the free encyclopedia
În lingvistică, termenul „topică” are două accepțiuni. Pe de o parte este o ramură a sintaxei sau a stilisticii care se ocupă cu studiul ordinii cuvintelor în sintagme, a sintagmelor și a părților de propoziție în propoziții, și a propozițiilor în fraze. Pe de altă parte, topica desemnează însăși ordinea acestor unități. Când se vorbește despre topica unei anumite unități, aceasta înseamnă locul ei față de celelalte[1]. După unii autori, de topică ține nu numai ordinea de succesiune a unităților, ci și apropierea, respectiv depărtarea cuvintelor cu funcție sintactică unele de altele[2][3].
Ordinea cuvintelor depinde de mai mulți factori. Există o topică obiectivă, neutră, ce depinde de caracteristicile structurii gramaticale a limbii date, care poate fi numită topică gramaticală sau canonică. Există și o topică dependentă de rolul de temă, respectiv de remă care le revine părților unei propoziții sau fraze, ce poate fi numită topică pragmatică[4]. Mai există și o topică subiectivă, dependentă de încărcătura afectivă pe care o are pentru vorbitor una sau alta din părțile propoziției sau frazei, aceasta putând fi numită topică psihologică[5]. Topica psihologică este totdeauna asociată cu reliefarea secvenței respective, ceea ce poate fi și cazul topicii pragmatice.