Unghi - Wikiwand
For faster navigation, this Iframe is preloading the Wikiwand page for Unghi.

Unghi

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.
"∠", simbolul unghiului.
"∠", simbolul unghiului.

Unghiul reprezintă alăturarea a două semidrepte având originea comună. Cuvântul „unghi” provine din latină, cuvântul angulus însemnând „colț”. Originea semidreptelor se numește vârful unghiului, iar cele două semidrepte sunt laturile lui.

Cea mai comună unitate de măsură a unghiurilor este gradul sexagesimal. De asemenea, este utilizat și radianul (abreviat rad), care este egal cu 180/π grade.

Tipuri de unghiuri

  • Unghi ascuţit (a), obtuz (b) şi alungit (c). Aici, a şi b sunt unghiuri suplementare.
    Unghi ascuţit (a), obtuz (b) şi alungit (c). Aici, a şi b sunt unghiuri suplementare.
  • Unghi reflex
    Unghi reflex
  • Unghiurile complementare a şi b (b este complementarul lui a, iar a este complementarul lui b).
    Unghiurile complementare a şi b (b este complementarul lui a, iar a este complementarul lui b).

După măsură, unghiurile se clasifică astfel:

  • Unghiurile de 0 grade (cu laturile una peste alta) se numesc unghiuri nule.
  • Unghiurile cu o măsură între 0 și 90 de grade se numesc unghiuri ascuțite.
  • Unghiurile de 90 de grade (ale căror laturi sunt perpendiculare) se numesc drepte.
  • Unghiurile cu o măsură între 90 și 180 de grade se numesc unghiuri obtuze.
  • Unghiurile de 180 de grade (ale căror laturi sunt una în prelungirea celeilalte) se numesc alungite.
  • Unghiurile cu mai mult de 180 de grade se numesc unghiuri reflexe.

De asemenea, dacă două unghiuri măsoară împreună 90 de grade, acestea se numesc unghiuri complementare, iar dacă măsoară împreună 180 grade se numesc unghiuri suplementare.

Două unghiuri cu vârful comun, o latură comună și celelalte laturi situate de o parte și de alta a laturii comune se numesc unghiuri adiacente.

Bisectoarea unui unghi

Bisectoarea unui unghi este semidreapta interioară, cu originea în vârful unghiului, care împarte unghiul respectiv în două unghiuri congruente (unghiuri cu aceeași măsură).

Unghiul dintre doi vectori

Fie V un spațiu euclidian și x, y doi vectori nenuli din V. Se definește măsura unghiului dintre vectorii x, y numărul real dat de fromula:

unde reprezintă produsul scalar al celor doi vectori.

{{bottomLinkPreText}} {{bottomLinkText}}
Unghi
Listen to this article