Urâciunea pustiirii
From Wikipedia, the free encyclopedia
„Urâciunea pustiirii”[Nota 1] este o frază din Cartea lui Daniel care descrie jertfele păgâne cu care regele grec Antioh al IV-lea Epifan a înlocuit jertfa de două ori pe zi din templul evreiesc sau, alternativ, altarul pe care s-au făcut astfel de ofrande.[1]
În secolul I, expresia a fost preluată de autorii evangheliilor în contextul distrugerii romane a Ierusalimului și a templului în anul 70,[2] în Evanghelia după Marcu „urâciunea pustiirii” apare într-un discurs al lui Isus cu privire la a doua venire.[3] Este larg acceptat faptul că Marcu a fost sursa folosită de autorii Evangheliei după Matei și a celei după Luca pentru versetele lor paralele,[4] Matei 24:15–16 adăugând o referință către Daniel [5] și Luca 21:20–21 dând o descriere a armatelor romane („Când veți vedea Ierusalimul înconjurat de oști, să știți că atunci pustiirea lui este aproape”).[6] În toate cele trei evanghelii este probabil ca autorii să fi avut în vedere un viitor eveniment escatologic (adică, din timpul sfârșitului) și, poate, activitățile unui antihrist.[7]