Viță de vie
specie de plante / From Wikipedia, the free encyclopedia
Vița de vie (Vitis vinifera) este o specie de plante din genul Vitis, familia Vitaceae, originară din regiunea mediteraneană, Europa Centrală și sud-vestul Asiei, din Maroc și Spania până în sudul Germaniei în nord și în est până în nordul Iranului.[1]
Viță de vie | |
---|---|
Vitis vinifera (ilustrație) | |
Clasificare științifică | |
Regn: | Plantae |
Încrengătură: | Magnoliophyta |
Clasă: | Magnoliopsida |
Ordin: | Vitales |
Familie: | Vitaceae |
Gen: | Vitis |
Specie: | V. vinifera |
Nume binomial | |
Vitis vinifera Linnaeus | |
Modifică text |
Viță de vie este o liană care poate atinge o lungime de 35 m. Frunzele alternează, sunt lobate palmat și au o lungime și lărgime de 5–20 cm. Fructul este o bacă, boabele respective dezvoltându-se într-un ciorchine cunoscut sub numele de strugure. Boabele, la specia sălbatică, au un diametru de circa 6 mm, iar când se coc dobândesc o culoare purpurie închis spre negru; la speciile cultivate, de regulă, boabele sunt mult mai mari, de până la 30 mm lungime și pot avea diverse culori: albe, alb-gălbui, alb-verzui, roșii sau purpurii. Specia sălbatică crește de obicei în păduri umede și pe malurile apelor curgătoare.
Strugurele sălbatic este deseori clasificat ca V. vinifera, subspecia silvestris (în unele clasificări considerat Vitis silvestris), cu V. vinifera, subspecia vinifera restricționată la formele cultivate. Vița-de-vie cultivată are flori hermafrodite, dar subspecia silvestris este dioecică (are flori masculine și feminine pe plante separate) și pentru ca fructul să se dezvolte este necesară polenizarea.