Vocală
From Wikipedia, the free encyclopedia
În fonetică, o vocală este un sunet elementar din limbile vorbite, caracterizat printr-o configurație deschisă a căii vocale care nu împiedică în mod semnificativ ieșirea aerului. O definiție exactă care să acopere toate limbile existente nu se poate da, întrucât limita de separație între vocale și consoane este uneori neclară și nu se poate preciza întotdeauna ce înseamnă o cale vocală liberă. Un exemplu este consoana [h] care de fapt nu blochează în nici un fel calea vocală, dar care în toate limbile în care există se comportă fonologic ca o consoană. Un alt exemplu este sunetul [l] care, dacă în limba română este mereu o consoană, în limba engleză se întâmplă să se comporte ca vocală, cum ar fi de exemplu în cuvântul "table" (masă) pronunțat /'teɪbl/. (Pentru transcrierile fonetice vezi Alfabetul Fonetic Internațional.)
În cursul vorbirii două sau mai multe vocale pot să apară în succesiune. În asemenea cazuri vocalele pot să formeze fie hiaturi, atunci când fac parte din silabe diferite (de exemplu în cuvântul mie, pronunțat /'mi.e/), fie diftongi sau triftongi, atunci când se pronunță împreună într-o singură silabă (de exemplu în cuvântul miere: /'mje.re/). În acest din urmă caz, întrucât o silabă nu poate conține mai mult de o vocală propriu-zisă, celelalte sunete vocalice din silabă se numesc semivocale (în cazul exemplului anterior semivocala numită iot, /j/).
Cuvântul vocală poate să mai însemne și orice literă care reprezintă (în general) un sunet vocalic, chiar dacă uneori aceeași literă poate să nu simbolizeze o vocală din punct de vedere fonetic. De exemplu, deși limba franceză se scrie folosind cinci litere care pot fi clasificate ca vocale (a, e, i, o, u), fonetic numărul vocalelor este mult mai mare (10-15, în funcție de dialect). Acest articol nu se ocupă decât de sensul fonetic al termenului vocală.