Dumping

Dumpingul (din limba engleză: to dump) este stabilirea unui preț nociv prin exportul de bunuri la un preț mai scăzut decât cel practicat pe piața internă. Prin dumping, un exportator urmărește să cucerească o piață nouă sau să se debaraseze de stocuri excedentare. Dumpingul este considerat concurență neloială. Țara de destinație poate impune taxe antidumping pentru a proteja producătorii de pe propria piață. Pentru a stabili dacă există dumping, se compară prețul normal cu prețul de export. Regulamentul antidumping prevede metode pentru determinarea valorii normale și a prețului de export al bunurilor.^[1][2]

Mii de containere de transport maritim în Port Elizabeth, Africa de Sud

La stabilirea marjei de dumping (diferența dintre valoarea normală și prețul de export) se iau în considerare factori precum:

• Comisioane
• Caracteristici fizice
• Taxe de import și impozite indirecte
• Etapa comercială
• Reduceri
• Costuri ale serviciilor după vânzare
• Credite
• Conversia valutară
• Discounturi și cantități
• Ambalaj
• Transport, asigurare, încărcare, transbordare, descărcare și costuri asociate

Uniunea Europeană

Gunoi aruncat în râul Huallaga, Peru.

Acțiunile antidumping ale Uniunii Europene sunt gestionate de Comisia Europeană. Comisia trebuie să lanseze o investigație anti-dumping dacă primește o plângere validă din partea unei industrii UE care furnizează dovezi suficiente că producătorii exportatori din una sau mai multe țări practică dumping asupra unui anumit produs pe piața UE și cauzează prejudicii industriei UE. Regulamentul nr. 2423/88 a fost primul aplicabil în acest domeniu. Aplicarea efectivă a acțiunilor antidumping se face după votul diferitelor comitete cu reprezentare a statelor membre.^[3]

Ulterior, acțiunile au fost reglementate de Regulamentul Consiliului nr. 384/96 din 22 decembrie 1995 privind protecția împotriva importurilor cu dumping din țări nemembre ale Comunității Europene și de Regulamentul Consiliului nr. 1225/2009 din 30 noiembrie 2009 privind aceeași protecție. În prezent se aplică Regulamentul 2016/1036 privind protecția împotriva importurilor cu dumping din țări nemembre UE (codificare).^[4]

Regulamentele UE prevăd o „regulă a taxei minime obligatorii”, care stabilește că nivelul taxei impuse trebuie limitat la „nivelul minim necesar pentru a compensa prejudiciul” cauzat industriei UE. Parlamentul European și Consiliul au convenit ca regula să nu se mai aplice în procedurile anti-subvenții începând cu mijlocul anului 2018.

Acțiunile antidumping UE sunt considerate în parte a portofoliului de „apărare comercial”. Interesele consumatorilor și cele neindustriale nu sunt prioritizate. Investigația urmărește prejudiciul cauzat producătorilor comunitari, iar nivelul tarifelor se stabilește în funcție de acest prejudiciu.^[5]

Teoretic, taxele impuse durează cinci ani. În practică durează cel puțin un an mai mult deoarece revizuirile expirării încep de obicei la finalul celor cinci ani, iar pe durata revizuirii se menține statu-quo. Dacă nu se ajunge la consens, decizia este trimisă Consiliului European.

În cazul în care dumpingul constă într-o politică de prețuri reduse sub costul produsului, folosită de companiile mari pentru a elimina concurența, acțiunile antidumping funcționează ca o metodă de combatere a monopolului și se aplică tocmai pentru facilitarea concurenței.