Arne Tiselius

Arne Tiselius (n. 10 august 1902, Stockholm, Suedia-Norvegia – d. 29 octombrie 1971, Helga Trefaldighet^⁠(d), Uppsala län, Suedia) a fost un chimist suedez, laureat al Premiului Nobel pentru cercetările privind fenomenele de adsorbție și electroforeză a proteinelor serice.

Arne Tiselius
Date personale
Născut	10 august 1902[1][2][3][4][5] Stockholm, Suedia-Norvegia[6][7]
Decedat	29 octombrie 1971 (69 de ani)[1][6][2][3][4] Helga Trefaldighet⁠(d), Uppsala län, Suedia[8]
Înmormântat	Uppsala gamla kyrkogård[*][[Uppsala gamla kyrkogård (cemetery in Uppsala län, Sweden)|​]] (5 noiembrie 1971)[9]
Cauza decesului	cauze naturale (infarct miocardic)
Cetățenie	Suedia
Ocupație	biochimist chimist cadru didactic universitar[*]​
Limbi vorbite	limba engleză[10]
Activitate
Rezidență	Suedia
Domeniu	biochimie
Instituție	Universitatea Uppsala
Alma Mater	Universitatea Uppsala
Organizații	Societatea Regală din Londra Academia Regală Suedeză de Științe Academia Regală Suedeză de Științe Inginerești[*]​ Academia Poloneză de Științe[11] Academia Germană de Științe de la Berlin[*]​ Academia Pontificală de Științe[*]​[12] Academia Americană de Arte și Științe[*]​ Accademia Nazionale delle Scienze detta dei XL[*]​ Suomen Tiedeseura[*][[Suomen Tiedeseura (Finnish scientific society)|​]] Academia Națională de Științe a Statelor Unite ale Americii[*]​
Conducător de doctorat	Theodor Svedberg
Doctoranzi	Robert Williams[*]​
Premii	Premiul Björkén[*]​ (1940) Premiul Nobel pentru Chimie[*]​ (1948)[13][14] doctorat honoris causa de l'université de Paris[*][[doctorat honoris causa de l'université de Paris |​]] (27 noiembrie 1948)[15] Centenary Prize[*][[Centenary Prize (award granted by the Royal Society of Chemistry)|​]] (1953) Medalia August Wilhelm von Hofmann[*]​ (1955)[16] Franklin Medal[*][[Franklin Medal (science award by the Franklin Institute, Philadelphia)|​]] (1955) doctor honoris causa por la Universidad Complutense de Madrid[*][[doctor honoris causa por la Universidad Complutense de Madrid |​]] (1957) membru străin al Royal Society[*]​ (9 mai 1957)[17] doctorat honoris causa de l'université de Lyon[*][[doctorat honoris causa de l'université de Lyon |​]] (1962)[18]
Modifică date / text

Medalia Premiului Nobel

Cariera științifică

În anul 1925 termină cursurile Universității din Uppsala, Suedia, iar în anul 1938 devine profesor la această universitate. În 1951 este numit director al Institutului de Biochimie, iar între anii 1946 și 1950 este președinte al Consiliului de Stat de cercetări în domeniul științelor reale din Suedia. Lucrările sale de bază sunt dedicate cercetării adsorbției și electroforezei:

• 1931-1935 – elaborează metoda cromatografică de adsorbție frontală, cu al cărei ajutor a putut analiza calitativ și cantitativ amestecuri ce conțineau aminoacizi, peptide, hidrați de carbon.
• 1935 – în urma efectuării cercetărilor asupra electroforezei a elaborat metoda electroforetică de analiză a biocoloizilor cu diferite modificații – microelectroforeză, electroforeză pe hârtie, imunoelectroforeză; a utilizat metoda de electroforeză la rezolvarea unui șir de probleme în biochimie – cercetarea și separarea serurilor normale și patologice, cercetarea proteinelor pure și a amestecurilor lor, a fermenților, a nucleoproteinelor, a acizilor nucleici, a aminoacizilor ș.a.; cu ajutorul imunoelectroforezei a pus bazele cercetării structurii proteice a serului sanguin normal, extrăgând din el trei proteine diferite (până în prezent au fost detectate peste 20).
• 1951-1955 – președinte al Uniunii Internaționale de chimie teoretică și aplicată.
• 1960-1971 – președinte al Comitetului Nobel pentru Chimie, membru al mai multor Academii de Științe și Societăți Științifice.

În anul 1948 câștigă premiul Nobel pentru Chimie.