Chiril al Alexandriei
From Wikipedia, the free encyclopedia
Remove ads
Chiril din Alexandria (n. ca. 375, Alexandria - d. 27 iunie 444, Alexandria) a fost patriarh al Alexandriei în perioada 412 - 444, când orașul era la apogeul influenței sale în Imperiul Roman.
Este considerat Părinte al Bisericii și Învățător al Bisericii, dar împăratul roman Teodosiu al II-lea l-a condamnat pentru că se purta ca un faraon îngâmfat, iar episcopii nestorieni în Primul Conciliu de la Efes l-au declarat eretic, numindu-l un monstru, născut și educat pentru distrugerea bisericii.[3]
Remove ads
Patriarh al Alexandriei
Unchiul său, patriarhul Teofil, a murit pe 15 octombrie 412, iar Chiril a fost numit patriarh pe 18 octombrie 412, deși partida îl favoriza pe arhidiaconul Timotei.
Persecutarea novatianilor și a evreilor
Chiril a urmat unchiului său într-o poziție cu multă putere și influență, rivalizând cu prefectul orașului, în vremuri de tulburări și conflicte, deseori violente, între locuitorii păgâni, evrei și creștini.[4]
A început să-și exercite autoritatea prin închiderea bisericilor Novatienilor și confiscarea lucrurilor lor sfinte.
Apoi a dorit să-i îndepărteze pe evrei și a cerut ca aceștia să fie înlăturați din oraș.
Orestes, prefectul orașului, nu vedea niciun sens în aceste atacuri, așa că s-a plâns lui Teodosiu, dar a fost respins de regenta Pulcheria, o creștină fanatică. Ca urmare, evreii au fost expulzați din oraș.[5]
Uciderea Hypatiei
S-a afirmat, mai ales din cauza caracterului său impulsiv, că Sfântul Chiril ar fi responsabil de uciderea, în anul 415, a filozoafei neoplatoniciene Hypatia de către o bandă de creștini fanatici. Studii moderne consideră uciderea Hypatiei ca fiind rezultat al luptei între două facțiuni creștine, moderații lui Orestes, susținuți și de către Hypatia, și conservatorii lui Chiril.[6] Chiril însuși considera studiul filozofiei drept erezie.[7][8] Conform teologului catolic Otto Bardenhewer, atribuirea responsabilității pentru uciderea Hypatiei lui Chiril ar fi lipsită de temei real.[9]
Remove ads
Sărbători
- în calendarul romano-catolic: 27 iunie,
- în calendarul ortodox și greco-catolic: 9 iunie,18 ianuarie
Note
Lectură suplimentară
Legături externe
Wikiwand - on
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Remove ads