Clorură de litiu

Clorura de litiu este o sare a litiului cu acidului clorhidric cu formula chimică LiCl, fiind și un compus ionic tipic și având proprietatea de higroscopicitate. Punctul de topire este relativ scăzut, de aproximativ 600 °C, iar punctul de fierbere variază între 1325-1360 °C. ^[2]

Clorură de litiu
Sticlă de ceas cu clorură de litiu
Denumiri
Alte denumiri	fără
Identificare
SMILES [Li+].[Cl-]
Număr CAS	7447-41-8 [1].
ChEMBL	CHEMBL69710
PubChem CID	433294
Informații generale
Formulă chimică	LiCl
Aspect	solid albă higroscopic
Masă molară	42,394(4) g/mol
Proprietăți
Densitate	2,068 g/cm3
Starea de agregare	solidă
Punct de topire	605 °C [1]
Punct de fierbere	1325-1360 °C [2]
Solubilitate	în apă
Indice de refracție(nD)	1,662
[2]
NFPA 704
0 2 0
Sunt folosite unitățile SI și condițiile de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.
Modifică date / text

Proprietăți chimice

Sărurile formează hidrați cristalini, spre deosebire de clorurile altor metale alcaline. ^[3] Ca toate soluțiile de cloruri ionice, clorura de litiu în soluție poate fi o sursă de ioni de clorură; de exemplu, poate forma precipitatul numit clorură de argint în urma tratării cu azotat de argint, după reacția:

LiCl + AgNO₃ → AgCl + LiNO₃

Utilizări

Clorura de litiu este folosită, în primul rând, pentru producția litiului prin electroliza topiturii unui amestec din această substanță combinată cu clorura de potasiu la o temperatură de 600 C. Compusul își mai găsește aplicații și în sinteza organică, ca aditiv în Reacția lui Stille. În biochimie, ajută la precipitarea acidului ribonucleic din extractele celulare. ^[4]

De asemenea, clorura de litiu este utilizată ca colorant pentru flacără, producând culoarea roșie.

Hazard

Simbolul de pericol pentru clorura de litiu ^[2]

Clorura de litiu este iritantă. În cazul contactului cu ochii, se recomandă spălarea acestora într-un jet de apă. Dacă apare contactul cu pielea, se îndepărtează hainele din zona pătată și se spală pielea cu apă în jet și săpun. ^[2] Sărurile de litiu atacă centrul nervos; pentru o scurtă perioadă în anii 1640, clorura de litiu a fost folosită ca substituent pentru clorura de sodiu, dar a fost interzisă datorită toxicității sale. ^[5][6][7]