Comuna Cordun, Neamț

comună din județul Neamț, România From Wikipedia, the free encyclopedia

Comuna Cordun, Neamțmap
Remove ads

Cordun (în trecut, Simionești) este o comună în județul Neamț, Moldova, România, formată din satele Cordun (reședința), Pildești și Simionești.[4]

Pentru alte sensuri, vedeți Cordun.
Mai multe informații Coordonate: 46°58′15″N 26°51′00″E ({{PAGENAME}}), Țară ...
Remove ads

Așezare

Comuna se află în estul județului, pe malul stâng al râului Moldova, imediat la nord-vest de municipiul Roman, acolo unde Moldova primește apele afluentului Ciurlic. Este străbătută de șoseaua județeană DJ207B, care o leagă spre sud de Roman (unde se termină în DN2) și spre nord de Săbăoani (unde se termină tot în DN2).[5]

Demografie




Thumb

Componența etnică a comunei Cordun

     Români (90,84%)

     Alte etnii (0,13%)

     Necunoscută (9,03%)



Thumb

Componența confesională a comunei Cordun

     Romano-catolici (47,85%)

     Ortodocși (41,76%)

     Alte religii (0,76%)

     Necunoscută (9,63%)

Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Cordun se ridică la 6.842 de locuitori, în creștere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 6.333 de locuitori.[6] Majoritatea locuitorilor sunt români (90,84%), iar pentru 9,03% nu se cunoaște apartenența etnică.[7] Din punct de vedere confesional, cei mai mulți locuitori sunt romano-catolici (47,85%), cu o minoritate de ortodocși (41,76%), iar pentru 9,63% nu se cunoaște apartenența confesională.[8]

Remove ads

Politică și administrație

Comuna Cordun este administrată de un primar și un consiliu local compus din 15 consilieri. Primarul, Adrian Ciobanu[*], de la Partidul Național Liberal, este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:[9]

Mai multe informații Partid, Consilieri ...

Istorie

La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Moldova a județului Roman și era formată din satele Cordun și Simionești, cu 1386 de locuitori ce trăiau în 306 case. În comună existau o biserică și o școală mixtă cu 34 de elevi (dintre care o fată).[10] La acea vreme, pe teritoriul actual al comunei mai funcționa, în aceeași plasă, și comuna Pildești, formată numai din satul de reședință, cu 803 locuitori; în această comună existau o școală mixtă cu 54 de elevi și o biserică catolică.[11] Anuarul Socec din 1925 consemnează formarea comunei în formula actuală, sub denumirea de Simionești, având satele Cordun, Pildești și Simionești cu 3376 de locuitori și aflată în aceeași plasă.[12]

În 1950, comuna a trecut în administrarea orașului regional Roman din regiunea Bacău (între 1952 și 1956, din regiunea Iași) și în timp a luat numele de Cordun, de la noua reședință. În 1968, Cordun a devenit comună suburbană a municipiului Roman,[13][14] statut pe care l-a avut până în 1989, când s-a renunțat la conceptul de comune suburbane, iar comuna a fost subordonată direct județului Neamț.[15]

Remove ads

Personalități născute aici

Note

Lectură suplimentară

Legături externe

Vezi și

Loading related searches...

Wikiwand - on

Seamless Wikipedia browsing. On steroids.

Remove ads