Constanțiu al II-lea

Constanțiu al II-lea (Constantinus Flavius Iulius), (n. 7 august 317 d.Hr., Sirmium^⁠(d), Panonia, Imperiul Roman – d. 3 noiembrie 361 d.Hr., Cilicia, Turcia), împărat roman (337-361), a fost cel de-al doilea fiu al lui Constantin cel Mare și al Faustei.

Constanțiu al II-lea
Bust al lui Constanțiu al II-lea, provenit din Al Bab, Siria (Muzeul Penn)
Date personale
Născut	7 august 317 d.Hr.[1][2] Sirmium⁠(d), Panonia, Imperiul Roman
Decedat	3 noiembrie 361 d.Hr. (44 de ani)[3][2][1][4] Cilicia, Turcia
Cauza decesului	cauze naturale (febră)
Părinți	Constantin cel Mare Fausta
Frați și surori	Helena[*][[Helena (daughter of Roman emperor Constantine the Great and Roman empress as the consort of Julian)|​]] Constantina[*][[Constantina (daughter of Roman emperor Constantine the Great)|​]] Constant[5] Constantin al II-lea[5] Crispus
Căsătorit cu	daughter of Julius Constantius[*][[daughter of Julius Constantius (Roman empress as the consort of Constantius II)|​]] () Eusebia[*][[Eusebia (Roman empress as the consort of Constantius II)|​]] () Faustina[*][[Faustina (Roman empress, third wife of Constantius II)|​]] ()
Copii	Constantia[*][[Constantia (Roman empress as the wife of Gratian)|​]]
Ocupație	politician
Limbi vorbite	limba latină
Apartenență nobiliară
Titluri	Împărat roman
Familie nobiliară	Constantinian dynasty[*][[Constantinian dynasty (ancient Roman imperial dynasty)|​]]
Împărat roman
Domnie	22 mai 337 d.Hr. – 3 noiembrie 361 d.Hr.
Senator roman[*]​
Împărat bizantin
Domnie	22 mai 337 d.Hr. – 5 octombrie 361 d.Hr.
Predecesor	Constantin cel Mare
Succesor	Iulian Apostatul
Modifică date / text

Biografie

S-a născut în Sirmium (oraș în Illyricum). A fost ridicat în 324 la rangul de cezar, apoi în 337, la moartea tatălui său, împreună cu cei doi frați ai săi, Constant și Constantin al II-lea, la cel de augustus, încredințându-i-se guvernarea Orientului, Egiptului și Traciei. Constanțiu a purtat un lung război împotriva Persiei (337-361), încheiat fără ca o tabără să poată dobândi un succes decisiv.

El i-a succedat lui Constantin pe partea bizantină din Imperiu și a fost creștin arian,^[6] sau mai precis spus, semi-arian (o poziție care accepta un compromis între arianism și trinitarism).^[7][8]

După moartea lui Constant (350), Constanțiu a organizat o campanie împotriva lui Flavius Magnus Magnentius și, înfrângându-l în bătăliile de la Mursa (351) și Mons Seleuci (353), a devenit împărat al întregului Imperiu Roman.^[9] Domnia sa este cunoscută pentru reformele religioase. Adept al creștinismului, Constanțiu a luat numeroase măsuri împotriva păgânismului precum închiderea multor temple și interzicerea jertfelor către zei și practicarea magiei. Cu toate acestea, împăratul susținea învățătura ariană, intrând astfel deseori în conflict cu Biserica. Episcopul din Alexandria, Atanasie, l-a numit chiar Antihrist. De-a lungul domniei sale, Constanțiu a convocat mai multe concilii locale în încercarea de a reconcilia doctrina eretică ariană cu cea niceeană. Tot el a emis mai multe edicte pentru persecutarea evreilor.

A murit la Tarsos, în Cilicia, în drum spre Occident, unde trupele din Gallia îl proclamaseră împărat pe Iulian Apostatul. Modest ca inteligență, suspicios, crud, superstițios, Constanțiu rămâne totuși cel mai capabil dintre fiii lui Constantin cel Mare.