Deal
From Wikipedia, the free encyclopedia
Remove ads
Dealul, conform dĕlŭ, cuvânt provenit dintr-o limba slavă, este o formă de relief care se prezintă ca o ridicătură a scoarței pământului mai mică decât muntele, având înălțimea cuprinsă între 200 și 800 metri. Dealurile sunt reprezentate pe hartă, de obicei, cu culoarea galben.
Pentru alte sensuri, vedeți Dealu.
Pagina „Movilă” trimite aici. Pentru alte sensuri vedeți Movilă (dezambiguizare).

În unele regiuni ale României, cuvântul deal poate desemna o vie, o podgorie sau chiar o livadă. Vegetația specifică a dealurilor europene este formată din păduri de foioase (stejar, mai ales) și pășuni. Fiind reduse ca altitudine și prezentând numeroase avantaje, sunt în general bine populate. Locuitorii dealurilor cultivă pomi fructiferi, viță de vie și anumite plante de cultură, cresc animale, extrag cărbune, sare, gaze naturale, petrol.
În Subcarpații de curbură ai României se întâlnesc două fenomene rare vulcanii noroioși și focurile vii. Se formează prin mai multe cai cutarea stratelor, fragmentarea podișurilor de către ape curgătoare, etc.
Remove ads
Vezi și
Legături externe
Materiale media legate de deal la Wikimedia Commons
- „deal” la DEX online
Wikiwand - on
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Remove ads

