Definiție

Definiția este operația logică prin care se stabilesc însușirile unui lucru, unei noțiuni etc.^[1] Se numește definire și enunțul prin care se face această operație. (Expresie) Prin definiție = prin însăși natura lucrului, decurgând în mod necesar din totalitatea notelor sale caracteristice.

Adesea, definirea unei noțiuni se face prin indicarea genului proxim și a diferenței specifice: genul proxim este termenul de referință al definiției, cel mai apropiat ca sens de noțiunea definită; diferența specifică este trăsătura caracteristică a noțiunii, care o deosebește de celelalte noținui cuprinse în genul său proxim.

Pentru ca o definiție să fie funcțională, ea trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

1. Să fie caracteristică;
2. Să nu fie circulară (un cuvânt nu se definește prin el însuși);
3. Să fie clară și precisă;
4. Să fie logic afirmativă;
5. Să nu conțină contradicții.

Definiția încheie un proces de cunoaștere.

Clasificarea definițiilor

Definiția este un proces de o asemenea importanță încât o concepție generală despre lume este dependentă de modul de concepere a definiției.

Până în prezent s-au conceput definițiile în urmatoarele moduri: realist (definim entități reale), conceptualist (definim concepte), nominalist (definim termeni), convenționalist ( definim liber ales). Întotdeauna este bine ca înaintea definiției să precizăm concepția despre definiție pe care o utilizăm.

Logicianul Gheorghe Enescu a dat urmatoarea schemă generală de clasificare a definițiilor:

1. După natura entității definite:

a. Definiție reală (definiția se referă la obiecte reale sau abstracte);

b. Definiție nominală (definiția se referă la termeni și în genere, la expresii);

c. Definiție formală (definiția se referă la obiecte formale, la elemente ale sistemului formal).

2. După natura definitorului:

a. Definiție de esență (definiția dă o caracteristică esențială sau mai multe ale entității definite);

b. Definiție genetică (se indică modul specific de generare a entității definite);

c. Definiție de relație (se determină sistemul de relații caracteristice entității, de exemplu relații spațio-temporale ș.a.);

d. Definiție operațională (după metoda de fixare practică, metodologică a obiectului, de exemplu înregistrarea efectelor, măsura, comportare în situație experimentală ș.a.) A fost introdusă de Percy Bridgman.

3. După relația însușirii definitorii cu entitatea definită:

a. Definiție predicativă;

b. Definiție nepredicativă;

4. După modul de stabilire a definitului:

a. Definiție ostensivă (prin indicarea obiectului vizat);

b. Definiție prin înregistrarea unor determinări caracteristice;

c. Definiție prin indicarea sistemului de relații din care obiectul face parte ( de exemplu cu ajutorul unui sistem de axiome);

d. Definiție constructivă (inductive sau recursive).

5. După forma logico-lingvistică a definiției:

a. Definiție simplă (printr-o propoziție);

b. Definiție complexă (printr-un sistem de propoziții sau reguli);

c. Definiție contextuală (definitul reiese din contextul utilizat);

d. Definiție prin operatori speciali (λ,ε ș.a.);

e. Definiție explicită;

f. Definiție implicită;

g. Definiție prin abstracție.

6. După poziția în procesul cunoașterii:

a. Definiție stipulativă ( de introducere a unui termen sau concept nou);

b. Definiție explicativă (un concept sau un termen este explicat prin altele);

c. Definiție de precizare (se precizează conceptul sau sensul termenului prin clasificări sau extinderi, ori restricții).