Disprosiu

Disprosiu este un element chimic cu simbolul Dy și numărul atomic 66. Este un metal din categoria pământurilor rare și din seria lantanidelor, cu un luciu metalic argintiu. Disprosiul nu se găsește în natură ca element liber, deși, la fel ca alte lantanide, se găsește în diverse minerale, cum ar fi xenotimul. Disprosiul natural este compus din șapte izotopi, dintre care cel mai abundent este ¹⁶⁴Dy.

Disprosiu
Terbiu ← Disprosiu → Holmiu Zr   66 Dy                                                                                                                                                                                                                                           Dy Cf Tabelul complet • Tabelul extins
Informații generale
Nume, Simbol, Număr	Disprosiu, Dy, 66
Serie chimică	Lantanide
Grupă, Perioadă, Bloc	3, 6, f
Densitate	8560 kg/m³
Culoare	neagră
Număr CAS	7429-91-6
Număr EINECS
Proprietăți atomice
Masă atomică	162.500 u
Rază atomică	178 pm pm
Rază de covalență	192±7 pm
Rază van der Waals	n/a
Configurație electronică	Xe4f106s2
Electroni pe nivelul de energie	2, 8, 18, 18, 9, 7 ?
Număr de oxidare	3,2
Oxid
Structură cristalină	hexagonală
Proprietăți fizice
Fază ordinară	solid
Punct de topire	1680 K, 1407 °C, 2565 °F K
Punct de fierbere	2840 K, 2562 °C, 4653 °F K
Energie de fuziune	11.06 kJ·mol−1 kJ/mol
Energie de evaporare	280 kJ·mol−1 kJ/mol
Temperatură critică	K
Presiune critică	Pa
Volum molar	m³/kmol
Presiune de vapori
Viteza sunetului	m/s la 20 °C
Forță magnetică
Informații diverse
Electronegativitate (Pauling)	1,22
Capacitate termică masică	190 J/(kg·K)
Conductivitate electrică	S/m
Conductivitate termică	10.7 W·m−1·K−1 W/(m·K)
Prima energie de ionizare	573.0 kJ·mol−1 kJ/mol
A 2-a energie de ionizare	1130 kJ·mol−1 kJ/mol
A 3-a energie de ionizare	2200 kJ·mol−1 kJ/mol
A 4-a energie de ionizare	kJ/mol
A 5-a energie de ionizare	{{{potențial_de_ionizare_5}}} kJ/mol
A 6-a energie de ionizare	{{{potențial_de_ionizare_6}}} kJ/mol
A 7-a energie de ionizare	{{{potențial_de_ionizare_7}}} kJ/mol
A 8-a energie de ionizare	{{{potențial_de_ionizare_8}}} kJ/mol
A 9-a energie de ionizare	{{{potențial_de_ionizare_9}}} kJ/mol
A 10-a energie de ionizare	{{{potențial_de_ionizare_10}}} kJ/mol
Cei mai stabili izotopi
Simbol AN T1/2 MD Ed PD MeV 60.000 de ani ε 0,600 137Ba 138Dy 0,09% 1,05×1011 ani ε β- 1,737 1,044 138Ba 138Ce 139Dy 99,91% stabil cu 82 neutroni
Precauții
NFPA 704
Unitățile SI și condiții de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.
Modifică text

A fost descoperit de Paul Emile Lecoq de Boisbaudran în anul 1886, dar nu a fost izolat în formă pură până la dezvoltarea tehnicilor de schimb ionic în anii 1950. Disprosiul este utilizat pentru a produce magneți neodim-fier-bor (NdFeB), care sunt esențiali pentru motoarele vehiculelor electrice și pentru funcționarea eficientă a turbinelor eoliene.^[1]

Caracteristici

Disprosiu

• Masa atomică: 162,5 g/mol
• Densitatea la 20 °C: 8,56 g/cm³
• Punctul de topire: 1409 °C
• Punctul de fierbere: 2335 °C
• Numerele de oxidare: 3,4
• Electronegativitatea: 1,72
• Structura cristalină: hexagonală
• Duritatea pe scara Mohs: -
• Starea naturală: 4,2-0,00001 %

Compuși chimici

Halogenurile de disprosiu, cum ar fi DyF₃ și DyBr₃, tind să capete o culoare galbenă. Oxidul de disprosiu (Dy₂O₃) este o pulbere albă, foarte magnetică, mai mult decât oxidul de fier.^[2]