Gen (muzică)
clasificarea muzicii după tradiție sau stil From Wikipedia, the free encyclopedia
Remove ads
Un gen muzical reunește lucrări care abordează în mod asemănător melodia, armonia, ritmica, forma, orchestrația, textul literar (unde este cazul) și alte aspecte ale compoziției. O noțiune asemănătoare, cu un grad mai mic de generalitate, este stilul (al unei epoci, al unei școli, al unui autor).

Pentru alte sensuri, vedeți gen.
În muzica cultă, noțiunea vizează în mod tradițional categoriile de compoziții ce urmează o schemă formală mai puțin strictă, remarcându-se în schimb prin trăsături orchestrale, melodice ș.a. De exemplu, sonata este considerată o formă (vezi forma de sonată), în vreme ce fuga sau concertul sunt genuri (fuga folosește procedee imitative într-un context formal destul de liber, iar concertul se remarcă în primul rând prin configurația orchestrală – unul sau mai multe instrumente soliste se află în dialog cu orchestra). Totuși, în ultimele decenii, accepțiunea de categorie a formei s-a folosit tot mai rar, iar denumirea de gen a ajuns să fie atribuită și formelor.
În muzica de consum, genul este rareori definit de structura formală (una dintre puținele excepții fiind dezvoltarea de tip repetitiv, întâlnită în genul hip-hop, în anumite ramuri ale muzicii electronice ș.a.); trăsături mai ușor de evidențiat precum orchestrația (în aproape toate genurile existente), armonia (de exemplu, în jazz), ritmica ș.a. sunt folosite pentru delimitarea genurilor. Muzica folclorică și cea religioasă furnizează cele mai vechi genuri de consum cunoscute (ele aveau un rol funcțional, ritual, „etic” și nu estetic); următoarele straturi aparțin muzicii ușoare și celei populare, apărute în perioade foarte apropiate.
Remove ads
Muzică cultă
Vezi și: Listă de genuri muzicale culte.
Genuri de cameră
Genuri simfonice
Genuri vocale
Genuri vocal-simfonice și scenice
Remove ads
Muzică de consum
Vezi și: Listă de genuri muzicale de consum.
Genuri folclorice și religioase
Genuri moderne
Remove ads
Subgen muzical
Genuri noi pot apărea prin dezvoltarea de noi forme și stiluri de muzică, și de asemenea, pur și simplu prin crearea unei nou clasificări. Deși este conceput la crearea unui nou stil muzical să nu aibă nici o legătură cu genuri existente, stilurile noi apar de obicei sub influența genuri preexistente. Genealogia genurilor muzicale se reprezintă de multe ori sub forma unui grafic scris; întrucât noile genuri s-au dezvoltat sub influența celor mai vechi. În cazul în care două sau mai multe genuri existente influențează apariția unuia nou, se poate spune că a avut loc o fuziune dintre ele.
Note
Bibliografie
Wikiwand - on
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Remove ads