Ghiță Licu

Ghiță Licu (n. 1 decembrie 1945, Fierbinți-Târg, România – d. 8 aprilie 2014, București, România)^[3] a fost un handbalist român care a făcut parte din lotul echipei naționale de handbal a României, medaliată cu argint la Olimpiada de la Montréal, din 1976, și cu bronz la cea de la München, din 1972. Licu a evoluat pe postul de pivot, iar după retragerea din activitatea de handbalist a activat ca antrenor pentru diferite categorii de vârstă.

Ghiță Licu
Informații generale
Data nașterii	1 decembrie 1945[1]
Locul nașterii	Fierbinți-Târg, România
Data decesului	8 aprilie 2014 (68 de ani)[2]
Locul decesului	București, România
Înălțime	1,86 m
Greutate	92 kg
Post	Pivot
Cluburi de seniori*
Ani	Club
1964–1980	Dinamo București
Echipa națională
Ani	Țară	Ap	(G)
1966–1976	România	197	(328)
Echipe antrenate
1980–1993	Dinamo București
1995–2006	SC Magdeburg
Palmares Jocurile Olimpice Argint Montréal 1976 (Echipă) Bronz München 1972 (Echipă) Campionatul Mondial Aur RF Germană 1974 (Echipă) Aur Franța 1970 (Echipă) Bronz Suedia 1967 (Echipă) Campionatul Mondial pentru Tineret Aur Olanda 1967 (Echipă) Campionatul Mondial Universitar Aur Suedia 1973 (Echipă) Argint RF Germană 1968 (Echipă) Bronz Cehoslovacia 1971 (Echipă)
* Apariții și goluri pentru echipa de club doar în cadrul campionatului intern # Selecții și goluri la națională până la data de 18 decembrie 2016
Modifică date / text

Carieră

Ghiță Licu a început să joace handbal la secția „Tânărul Dinamovist” a clubului „Dinamo”, iar la 18 ani a fost promovat la echipa de seniori Dinamo București, unde și-a petrecut apoi toată cariera de jucător. De la „Dinamo” a fost selecționat la echipa națională, cu care a devenit de două ori campion mondial, în 1970 și 1974. Licu a jucat pentru România începând din 1966 și a luat parte la 197 de meciuri oficiale, în care a înscris în total 328 de goluri.^[4] Conform lui Ștefan Birtalan, Licu „a fost cel mai bun apărător pe care l-a avut România”.^[5]

Licu a evoluat ca handbalist la Dinamo până în 1980, când și-a încheiat activitatea și a devenit antrenor al clubului, mai întâi secund, sub conducerea lui Oprea Vlase, iar apoi principal.^[3] În 1993 a părăsit Dinamo și a plecat în Germania, unde a antrenat mai întâi echipa de tineret a SC Magdeburg, cu care a câștigat în 1996 titlul național pentru această categorie de vârstă.^[3] În 1999 a fost numit antrenor secund al echipei de seniori a SC Magdeburg și, alături de antrenorul principal Alfreð Gíslason, a condus echipa spre primul titlu național, obținut în 2001, și spre câștigarea, în 2002, a Ligii Campionilor EHF. Între ianuarie și iunie 2006 a fost antrenorul principal al SCM, după care s-a întors în România.

Ghiță Licu și-a construit o casă la Provița de Sus, unde îngrijea de livadă și de gospodărie.^[5] În luna noiembrie 2013 a fost diagnosticat cu cancer și a decedat în noaptea de 8 aprilie 2014.^[5]

Palmares

Club

Ca jucător

• Cupa Campionilor Europeni:
  • Câștigător: 1965

• Campionatul Republican Categoria A:
  • Câștigător: 1965, 1966, 1978
  • Medalie de argint: 1967, 1968, 1969, 1970, 1971, 1972, 1974, 1975, 1976, 1977
  • Medalie de bronz: 1973, 1979

• Cupa României:
  • Câștigător: 1979

Ca antrenor

• Liga Campionilor EHF:
  • Câștigător: 2002

• Cupa Cupelor EHF:
  • Câștigător: 1983

• Handball-Bundesliga:
  • Câștigător: 2001

• 2. Handball-Bundesliga:
  • Câștigător: 1996

Echipa națională

• Jocurile Olimpice:
  • Medalie de argint: 1976
  • Medalie de bronz: 1972

• Campionatul Mondial:
  • Medalie de aur: 1970, 1974
  • Medalie de bronz: 1967

• Campionatul Mondial pentru Tineret:
  • Medalie de aur: 1967 (ediție experimentală)

• Campionatul Mondial Universitar:
  • Medalie de aur: 1973
  • Medalie de argint: 1968
  • Medalie de bronz: 1971

• Trofeul Carpați:
  • Câștigător: 1991, 1995

Distincții

• titlul de Maestru Emerit al Sportului (1970)^[6]
• Ordinul Muncii clasa I (29 martie 1974) „pentru comportarea remarcabilă și ocuparea locului I la Campionatul mondial de handbal masculin – ediția 1974 –, precum și pentru contribuția deosebită adusă la dezvoltarea acestui sport și la creșterea prestigiului sportului românesc pe plan internațional”^[7]
• Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a II-a (18 august 1976) „pentru rezultatele deosebite obținute la Jocurile olimpice de vară de la Montreal – 1976, precum și pentru contribuția adusă la dezvoltarea activității sportive și la creșterea prestigiului sportului românesc pe plan internațional”^[8]
• titlul de antrenor emerit (1992)^[9]
• Medalia națională „Serviciul Credincios” clasa I (2000)^[10]

Pe 1 noiembrie 1975 a făcut parte dintr-o selecționată a lumii care a jucat și câștigat un meci împotriva echipei Republicii Federale Germane, la Dortmund.^[11]

Familie

Ghiță Licu a fost tatăl handbalistului Robert Licu, care a marcat 1054 de goluri pentru echipa României^[12], fiind pe locul 2, după Vasile Stîngă, în clasamentul all-time al României.