Guvernul Valeriu Streleț

From Wikipedia, the free encyclopedia

Guvernul Valeriu Streleț
Remove ads

Guvernul Valeriu Streleț a fost cabinetul de miniștri care a guvernat Republica Moldova începând din 30 iulie 2015.[1] Din 29 octombrie 2015, după votarea moțiunii de cenzură, miniștrii au asigurat interimatul funcției, iar guvernul a îndeplinit doar funcții publice până la învestirea unui nou cabinet de miniștri în 20 ianuarie 2016.[2]

Guvernul Valeriu Streleț
Guvern al Republicii Moldova
'
Thumb
Data formării 30 iulie 2015
Data dizolvării 20 ianuarie 2016
Oameni și organizații
Prim-ministru Valeriu Streleț
Șeful statului Nicolae Timofti
Numărul curent de miniștri 18
Partide membre PLDM, PDM, PL — Majoritate
Istoria
Precedent Guvernul Chiril Gaburici
Succesor Guvernul Pavel Filip
Remove ads

Istoric

După ce la 12 iunie 2015 fostul premier Chiril Gaburici și-a anunțat demisia, urmată de demisia întregului guvern Gaburici, cele trei partide parlamentare pro-europene, PLDM, PDM și PL au format Alianța pentru Integrare Europeană III și au convenit asupra formării unui nou guvern. Deși pentru funcția de prim-ministru a fost propusă inițial Maia Sandu, în cele din urmă a fost numit liberal-democratul Valeriu Streleț.

În noul guvern, față de precedentul cabinet Gaburici, PLDM și PD au renunțat la unele ministere care au trecut în subordinea PL, a fost instituit un portofoliu nou de viceministru, care se va ocupa de problemele sociale și a revenit PL-ului, iar PLDM și PL au făcut rocadă cu Ministerul Sănătății și cel al Muncii, Protecției Sociale și Familiei cu tot cu miniștrii titulari, Mircea Buga și Ruxanda Glavan. La 29 octombrie 2015 Guvernul Streleț a fost demis prin moțiune de cenzură. Astfel, toți miniștrii au intrat în interimatul funcției, îndeplinind numai funcțiile de administrare a treburilor publice, până la învestirea unui nou cabinet de miniștri.[3] Moțiunea de cenzură a Guvernului Streleț a fost depusă în parlament pe 22 octombrie (2015), fiind semnată de 42 de deputați PSRM și PCRM, temeiul ei fiind „suspiciuni de corupție” și „detașarea premierului de la funcția sa, prin expunere în favoarea lui Vladimir Filat (n.n.: liderul PLDM, care a fost pus în arest preventiv)”. După ce acea ședință a parlamentului a fost închisă din lipsă de cvorum, moțiunea urma să fie examinată în cadrul ședinței următoare din 29 octombrie.[4] Pentru demiterea guvernului era nevoie de majoritate simplă: votul 51 din cei 101 de deputați.[5] La ședința din 29 octombrie Guvernul Streleț a fost demis cu votul a 65 de deputați ai fracțiunilor PDM, PCRM și PSRM, împotrivă votând doar 18 deputați PLDM.[6][7]

Remove ads

Componența cabinetului

Mai multe informații Minister, Nume ...
Remove ads

Referințe

Legături externe

Loading related searches...

Wikiwand - on

Seamless Wikipedia browsing. On steroids.

Remove ads