Ignațiu Darabant

Ignațiu Darabant, uneori Ignație Darabant, Dorobant sau Darabanth,^[1] (n. octombrie 1738, Vicea^[2], după alte surse Mineu^[3] - d. 31 octombrie 1805, Oradea) a fost episcop român unit de Oradea, promotor al emancipării românilor prin cultură, coautor al petiției Supplex Libellus Valachorum, fondator al seminarului diecezan și al Catedralei Sf. Nicolae din Oradea.

Ignațiu Darabant

Viața

După pensionarea episcopului Grigore Maior în 1782 a condus Episcopia de Făgăraș (cu sediul la Blaj) în mod interimar, până la alegerea noului episcop. În sinodul electoral din 12 august 1782 s-a situat pe primul loc, cu 63 de voturi, fiind susținut de călugării bazilieni, el însuși fiind călugăr bazilian. Împăratul însă l-a numit în funcție pe al treilea clasat, Ioan Bob (preot de mir) care întrunise 37 de voturi.

Ulterior, după ce a devenit episcop de Oradea Mare, Ignațiu Darabant l-a sprijinit pe Gheorghe Șincai, care a trebuit să părăsească Blajul, în urma conflictului cu episcopul Bob. În primăvara anului 1796 i-a dat lui Gheorghe Șincai 20 de galbeni, bani de cheltuială pentru o călătorie la Viena.^[4]

Bibliografie

Pisania Bisericii Sf. Dumitru din Beiuș, cu blazonul episcopului Darabant (pălăria episcopală catolică)

• Augustin Bunea, Ignațiu Darabanth, în: Corneliu Diaconovich, Enciclopedia Română, vol. II, Sibiiu [sic] 1900, pag. 102-103;
• Gheorghe Gorun, Contribuții la biografia și activitatea episcopului Ignatie Darabant, în: Studia Universitatis Babeș-Bolyai, Historica XXXVI (1991), Nr. 1-2, pag. 45-56.

Galerie de imagini

• 
  Biserica Sf. Dumitru din Beiuș, ctitoria episcopului (sfințită în anul 1800)
• 
  Turnul baroc (vedere dinspre Colegiul Național Samuil Vulcan)